[ X ]
Important30 Aprilie 2026 14:05

Republica Moldova - locul 31 în clasamentul mondial al libertății presei,

Republica Moldova ocupă locul 31 în clasamentul mondial al libertății presei, potrivit celor mai recente date publicate în Indexul Libertății Presei, urcând cu patru poziții față de anul 2025, când era pe locul 35, informează TRIBUNA.

Potrivit Ministerului Culturii, evoluția este una semnificativă în contextul în care, potrivit raportului global, scorul mediu al celor 180 de țări și teritorii incluse în Indexul Libertății Presei a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani.

Ministerul Culturii continuă să contribuie la consolidarea libertății presei și la protejarea mediului jurnalistic din Republica Moldova. În acest sens, ieri a fost semnat Planul de acțiuni în domeniul securității jurnaliștilor pentru anii 2026–2027, primul document strategic de acest fel elaborat în țara noastră.

Documentul prevede un set de măsuri orientate spre consolidarea protecției jurnaliștilor, dezvoltarea sectorului mass-media și crearea unui mediu mai sigur pentru exercitarea activității jurnalistice. Prin aceste acțiuni, autoritățile își propun să contribuie la garantarea libertății presei și la asigurarea dreptului cetățenilor de a avea acces la informații de interes public.

Cel mai mare progres al Republicii Moldova în clasamentul mondial al libertății presei a fost înregistrat în anul 2023, când țara noastră a urcat pe locul 28, de pe poziția 40 ocupată anterior.

Poziția Republicii Moldova în clasamentul din acest an reflectă progresele realizate în consolidarea unui mediu mediatic mai sigur și liber pentru jurnaliști și instituțiile mass-media.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...