[ X ]
Comentarii24 Aprilie 2026 13:30

Sate fără oameni. Țară fără viitor. Guvernare fără soluții

Migrația din Moldova nu mai este demult o „tendință”. Este un proces care duce la dispariție. Nu metaforic, nu exagerat, dar real, măsurat în sate rămase fără niciun om. Recensământul din 2024 ne arată o imagine pe care mulți au evitat să o privească în ochi: deja atunci existau 9 localități cu ZERO locuitori. Nu puțini, nu în scădere – zero. Alte sate mai respirau doar formal, cu 1, 2 sau câteva persoane. În total, peste o mie de localități au ajuns sub pragul de 1.000 de oameni.

În paralel, oamenii pleacă. Nu din moft, nu din „dorință de aventură”, ci din disperare. An de an, aproximativ 45 de mii de persoane părăsesc satele și orașele mici. Majoritatea pleacă peste hotare, iar o parte se mută la Chișinău, în speranța că acolo mai există o șansă. În urmă rămân sate îmbătrânite, gospodării părăsite și o liniște care nu mai are nimic în comun cu viața rurală de altădată.

Și, în timp ce această țară se golește sub ochii noștri, guvernarea preferă să vorbească despre ratinguri, reforme și succese „pe hârtie”. Realitatea din teritoriu nu încape în postări de Facebook. Acolo nu sunt „istorii de succes”, ci sate în care nu mai ai cui deschide o școală, nu mai ai pentru cine repara un drum și nu mai ai pe cine angaja.

Problema nu este doar economică. Este una de supraviețuire. O țară poate trăi cu deficit bugetar, poate suporta inflație, poate trece prin crize. Dar nu poate exista fără oameni. Iar Moldova exact asta pierde – oamenii ei, în special tinerii. Fără ei nu există nici economie, nici dezvoltare, nici viitor.

Adevărul este simplu și dur: satele Moldovei nu se depopulează, ele dispar. Iar Guvernarea, în loc să lupte pentru ele, le privește indiferent cum se sting, încet , dar sigur.

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, ex-prim-ministru al Republicii Moldova 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...