Partidul Social Democrat European (PSDE) susține apelul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) către Guvern și avertizează asupra consecințelor grave ale scumpirii carburanților, în lipsa unor intervenții eficiente din partea autorităților, informează TRIBUNA.
PSDE constată cu îngrijorare că majorarea continuă a prețurilor la produsele petroliere afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și pune o presiune tot mai mare pe agenții economici. În mod special, agricultura și industria alimentară, sectoare esențiale pentru economia țării, sunt lovite dur de creșterea costurilor la combustibil, ceea ce va duce inevitabil la scumpiri în lanț ale produselor de bază.
„În pofida faptului că la bugetul de stat se acumulează sume mult mai mari de la impunerea accizelor și TVA la prețurile exorbitante la carburanți, guvernarea nu întreprinde nicio măsură pentru a ajusta prețul final încât să prevină prăbușirea economiei și așa grav afectată.
În condițiile în care cetățenii suportă zilnic efectele acestor creșteri, Guvernul întârzie să vină cu soluții clare și eficiente. Această lipsă de reacție riscă să amplifice inflația, să reducă dramatic puterea de cumpărare a cetățenilor și să afecteze competitivitatea producătorilor autohtoni” – se spune în declarația partidului.
PSDE consideră că situația actuală impune intervenții urgente și bine țintite. Este necesară adoptarea unor măsuri concrete de sprijin pentru populație și mediul de afaceri, inclusiv mecanisme de compensare, facilități fiscale și politici care să limiteze efectele scumpirilor asupra economiei reale.
În același timp, PSDE susține apelul sindicatelor pentru un dialog social autentic, nu formal, între Guvern, partenerii sociali și reprezentanții mediului de afaceri. Doar printr-o abordare responsabilă și coordonată pot fi identificate soluții reale pentru depășirea acestei crize.







