TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 4 aprilie 2025.
Mesaj pentru salvatori
Președintele Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Salvatorului, care era marcată la 5 aprilie, în cadrul unei ceremonii oficiale ce a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul a avut loc în contextul predării către Inspectoratul General pentru Siuații de Urgență a 19 autospeciale noi procurate prin intermediul unui grant al Guvernului Japoniei în valoare de 240 de milioane de lei. Șeful statului a exprimat recunoștință pompierilor și salvatorilor pentru cele aproape 25 000 de misiuni desfășurate cu succes în 2024.
Consultări – la Parlament
La Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie și a Legii cu privire la informatică. Consultările publice au fost organizate de Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a și a întrunit deputați, reprezentanți ai instituțiilor responsabile în domeniu, organizațiilor neguvernamentale și ai organizațiilor internaționale. De asemenea, la Parlament, au avut loc instruiri pentru mai mulți funcționari publici din Secretariat în domeniul estimării costurilor documentelor de politici publice.
Cifre de la Irina Vlah
Partidul Republican „Inima Moldovei” a continuat campania „Adevărul despre PAS” – cu Capitolul 6 – Militarizarea Republicii Moldova. Irina Vlah, liderul formațiunii, a remarcat: „Când PAS a venit la guvernare în 2021, bugetul Ministerului Apărării era de 914,4 milioane lei. În 2025 acesta este de 1,966 miliarde lei. Deci, creşterea este de 1 miliard şi 52 milioane lei. Mai mult ca atât, proiectul Strategiei militare a Republicii Moldova pentru anii 2025-2035, prevede creşterea bugetului Armatei Naţionale până la 1% din Produsul Intern Brut”.
Cererea PLDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a constatat că modificarea legislației penale operată de guvernarea PAS în materie de amnistiere și eliberare condiționată pentru condamnații pe viață reprezenta pericol major pentru securitatea cetățenilor Republicii Moldova și a cerut președintelui Maia Sandu convocarea imediată a Consiliului Suprem de Securitate.
Decizia PAS
Deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și i s-a cerut să-și depună mandatul de deputat. Igor Grosu, liderul PAS, a spus că, „din cauza unui abuz de încredere”, deputații PAS au votat modificări la Legea amnistiei, care aveau „efecte grave”. Olesea Stamate, în reacție, a spus că a primit cu înțelegere decizia PAS, dar și că ea cunoaște adevărul are sufletul împăcat. Mai multe partide politice – Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Național Moldovenesc, Partidul Social Democrat European, Partidul Nostru și-au exprimat îngrijorarea față de eliberarea condiționată a unor persoane condamnate pentru crime deosebit de grave și au solicitat explicații de la autorități. De asemenea, mai mulți politicieni au menționat că PAS a făcut-o pe Olesea Stamate „țap ispășitor”.
Votul Parlamentului
Parlamentul a votat de urgență în două lecturi proiectul legii pentru interpretarea articolului 7 din Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, adoptată în anul 2021. Votul a venit după ce în spațiul public au apărut informații despre amnistierea și eliberarea unor condamnați pe viață, urmare a modificărilor făcute în legislație de deputaţi.
Moțiunea BCS
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Constantin Starîș, a prezentat Legislativului inițiativa fracțiunii BCS privind exprimarea unui vot simplu de neîncredere față de politicile ministerului Apărării, în frunte cu Anatolie Nosatîi.
Conferința Blocului „Alternativa”
În cadrul unei conferințe de presă, liderii Blocului „Alternativa” au tras un semnal de alarmă privind abaterile grave de la principiile statului de drept și ale democrației în Republica Moldova. În aceeași zi, Iurie Muntean, unul dintre liderii Blocului, s-a întâlnit cu locuitorii satului Dondușeni, raionul Dondușeni.
Solicitarea lui Ion Ceban
Președintele Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, a solicitat demisia deputaților PAS și a condamnat modul în care guvernarea încerca să paseze responsabilitatea pentru eliberarea unor persoane care trebuiau să execute pedepse pe viață.
Demisia șefului ANP
Premierul Dorin Recean, în seara zilei, în contextul eliberării unor persoane care trebuiau să execute pedepse pe viață în închisoare, a solicitat demisia imediată a șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Anatolie Falcă, lucru care s-a și întâmplat.
Precizările ANP
În legătură cu informațiile vehiculate în spațiul public privind presupuse tulburări în Penitenciarul nr.17 – Rezina, Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că situația era „una stabilă, fără abateri de la regimul de detenție și fără evenimente care să afecteze ordinea internă”.
Decizia Moscovei
Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii a fost convocat la Ministerul de Externe al Rusiei, unde i s-a transmis o notă de protest, după decizia Chișinăului de a expulza trei diplomați ruși, după scandalul cu evadarea deputatului condamnat la 12 ani, Alexandr Nesterovschi. Moscova a declarat persona non grata 3 angajați ai Ambasadei Republicii Moldova.
Anunțul lui Igor Grosu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a anunțat, într-un video filmat în fața Capitoliului american, că, timp de două zile, la Washington, a avut „o serie de discuții cu senatori și congresmeni ai SUA”.
Ședință amânată
Ședința de judecată în cazul Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan, privind finanțarea ilegală a unui partid politic, a fost amânată pentru 7 aprilie – din motiv că procurorul a depus o cerere de aplicare a măsurii de arest preventiv în cazul activistei Svetlana Popan, iar apărătorii nu au reușit să facă cunoștință cu aceasta.
sursa: Almanah Politic 2025







