Cluburile sportive profesioniste vor putea activa ca entități comerciale. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maxim Potîrniche a înregistrat un proiecte de lege în acest sens, informează TRIBUNA.
„Clubul sportiv profesionist are o logică apropiată de o întreprindere. El investește în sportivi, staff, academie, infrastructură, marketing și competiție pentru a genera rezultate sportive. Iar rezultatele sportive cresc veniturile. Cu alte cuvinte, există un cerc economic foarte clar: performanță mai bună înseamnă audiență mai mare, audiență mai mare mare înseamnă sponsori și drepturi media mai mari, drepturi mai mari înseamnă buget mai mare, iar buget mai mare înseamnă capacitate mai mare de a atrage tineri și de a face performanță”, a argumentat Maxim Potîrniche.
Beneficiile proiectului vor fi:
sportivii și personalul tehnic vor avea contracte individuale de muncă, care presupun plata tuturor taxelor și impozitelor, de asemenea, asigurare medicală și socială
cluburile vor putea atrage investiții și dezvolta parteneriate cu sponsori, investitori, într-o manieră similară cu mediul de afaceri
statul va beneficia de extinderea bazei impozabile și creșterea veniturilor fiscale
„Modelul propus este în linie cu practicile europene, unde veniturile generate în sportul de elită sunt reinvestite în dezvoltarea sportului de masă și a celui juvenil”, a precizat deputatul.







