[ X ]
Important26 Martie 2026 08:51

Ziua Independenței Greciei. Irina Vlah a discutat cu Ambasadorul Krikos

Lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, l-a felicitat pe Nikolaos Krikos, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Grecia în Republica Moldova, cu ocazia sărbătorii naționale – Ziua Independenței, fiind evidențiată contribuția acestuia la consolidarea relațiilor bilaterale, în cadrul recepției organizată cu această ocazie, informează TRIBUNA.

„Cu deosebită plăcere l-am felicitat pe domnul Nikolaos Krikos (…) cu ocazia sărbătorii naționale – Ziua Independenței”, se arată în mesajul transmis de aceasta.

Potrivit Irinei Vlah, deși Ambasada Greciei la Chișinău activează de mai puțin de doi ani, în această perioadă ambasadorul a contribuit la apropierea dintre cele două state, prin intensificarea dialogului politic și prin dezvoltarea oportunităților de cooperare culturală și economică.

„Astfel de eforturi apropie țările noastre nu doar la nivel oficial, ci și la nivel uman”, se mai menționează în mesajul liderului formațiunii.

Grecia își marchează anual Ziua Independenței la 25 martie.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...