[ X ]
Important21 Martie 2026 08:25

(ACUM 1 AN) Notificări pentru partide 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 21 martie 2025.  

Vizita Inei Coșeru 

Președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru a participat la cea de-a 5-a Sesiune Internațională privind Balcanii și Europa de Est (SIBEO), în perioada 17-21 martie 2025, la Paris, Franța.

Activitățile CEC 

Comisia Electorală Centrală (CEC) a organizat o ședință de lucru dedicată consolidăr21ii cooperării interinstituționale în vederea prevenirii fenomenelor negative în procesul electoral. De asemenea, CEC a inițiat consultări publice pentru înaintarea propunerilor de modificare a Codului electoral și a reamintit partidelor despre obligația de a depune în termen rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2024. Totodată, Comisia a informat că numărul de alegători în localitățile, unde pe 18 mai 2025 erau planificate alegeri locale noi, era de 16 757, conform situației din 21 martie 2025.

Decizia PSDE 

Veronica Munteanu a fost aleasă, prin vot unanim, președinte al Organizației municipale PSDE Bălți. Decizia a fost luată la conferința Organizației, la care a participat și conducerea Partidului Social Democrat European (PSDE).

Mesajele șefului statului 

De Ziua Internațională a Pădurilor, președintele Maia Sandu a îndemnat cetățenii să protejeze mediul înconjurător. De asemenea, șeful statului a transmis un mesaj de felicitare celor care sărbătoreau Novruzul.

Discuția lui Tudor Ulianovschi cu Sándor Szabó

Președintele Partidului Social Democrat European, Tudor Ulianovschi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó, cu care au discutat despre situația social-politică din Republica Moldova.

Patru noi ambasadori 

Președintele Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare din partea a patru ambasadori agreați: Enkeleda Merkuri, ambasador agreat al Republicii Albania, cu reședința la București, Augusto da Silva Cunha, ambasador agreat al Republicii Angola, cu reședința la Moscova, Manika Jain, ambasador agreat al Republicii India, cu reședința la București, Malallah bin Mahmood bin Shaban Al-Balushi, ambasador agreat al Sultanatului Oman, cu reședința la Budapesta.

Discuția socialiştilor cu Maria Telalian 

Vicepreședintele Parlamentului și președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea și deputatul Fiodor Gagauz au avut o întrevedere cu Maria Telalian, directorul Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), aflată în vizită de lucru în Republica Moldova. Discuțiile au abordat mai multe subiecte legate de starea democrației și situația drepturilor omului în RM.

Întâlniri la Strasbourg 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat, la Strasbourg, cu omologii săi prezenți la Conferința Europeană a Președinților de Parlament: Mareșalul Senatului Republicii Polone, Małgorzata Kidawa-Blonska, președintele Camerei Comunelor din Parlamentul Canadei, Greg Fergus, președinta Camerei Reprezentanților a Parlamentului Irlandei, Verona Murphy, și președintele Consiliului Național al Republicii Austria, Walter Rosenkranz.

Consultări – la Parlament 

Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a organizat consultări publice asupra inițiativei legislative ce avea drept scop combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe ale acesteia. La discuții au participat deputați, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Centrului Național Anticorupție, Serviciului de Informații și Securitate, ai societății civile etc., iar ședința a fost organizată în contextul amendamentelor înregistrate la acest document.

Felicitări pentru CALM 

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a aniversat 15 ani de activitate. Cu mesaje de felicitare au venit: Ion Ceban, primarul capitalei, liderul MAN, CUB, PSDE, PPPN.

Activitatea lui Dumitru Alaiba 

Fostul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba și-a găsit activitate, după ce a plecat din Guvern. El a spus că, la Bruxelles, a luat parte la a doua reuniune a grupului de reflecție pe tema securității europene, inițiat de Nicu Popescu, împreună cu Tiago Antunes, fost ministru pentru Europa din Portugalia, și că va continua să se implice în continuare în această inițiativa.

Declarația PRIM 

Partidul Republican „Inima Moldovei” (PRIM) a constatat cu îngrijorare că, în ultimii ani, urmare a venirii în structurile de stat a mai multor reprezentanţi din sectorul organizaţiilor neguvernamentale, care au adus cu ei abordările şi comportamentul specifice acestui domeniu, Republica Moldova a ajuns asemeni unui mare ONG. Formațiunea a menționat că, așa cum la momentul potrivit a fost adoptată o declaraţie privind dezoligarhizarea, acum se impunea o declaraţie, urmată de o strategie şi de un plan de acţiuni clare, privind dezONGizarea.

Dezbaterile Blocului Alternativa 

Liderii Blocului „Alternativa” au lansat, în cadrul unui briefing, dezbaterile publice privind elaborarea unui Program de acțiuni anticriză, menit să asigure stabilitatea și dezvoltarea Republicii Moldova în următorii patru ani. Potrivit lor, Republica Moldova se afla într-o criză profundă. În seara zilei, liderii Blocului au fost „La sfat cu cetățenii” în sectorul Buiucani al Capitalei. 

Amendamentul PAS 

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au înregistrat un amendament legislativ ce urmărea înăsprirea cadrului legal pentru combaterea extremismului, prin extinderea definiției activității extremiste, instituirea unui Registru oficial al organizațiilor extremiste și introducerea de măsuri ferme împotriva acestora. Amendamentul viza modificarea Legii nr.54/2003 privind contracararea activității extremiste, completând noțiunile de organizație extremistă, materiale cu caracter extremist și atribuind noi competențe Serviciului de Informații și Securitate. Inițiativa a fost criticată de: Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Nostru, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Social Democrat European.

Precizările Procuraturii 

În contextul informațiilor din spațiul public precum că deputata Irina Lozovan a părăsit Republica Moldova, Procuratura Anticorupție a comunicat că în privința deputatei era aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile, începând cu data de 3 martie 2025, și a dat asigurări că ieșirea sa de pe teritoriul Republicii Moldova nu se putea face prin punctele de trecere a frontierei de stat.

Anunțul PA 

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Drochia al Partidului Politic „Şor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023), fiindu-i incriminată „complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat”.

Notificări pentru partide 

Până la 21 martie 2025, rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2024 au fost depuse de către 29 de partide politice, iar în proces de depunere erau alte 3 partide politice. Comisia Electorală Centrală a expediat notificări repetate pentru 33 partide politice cu solicitarea de a depune rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2024 în termen.

Decizie pentru Veaceslav Platon  

Omul de afaceri, Veaceslav Platon, ex-deputat, acuzat de implicare într-o schemă de spălare de bani de 22 de miliarde de dolari, a pierdut procesul prin care solicita eliberarea pe cauțiune în Marea Britanie. Veaceslav Platon se afla în detenție, în așteptarea audierilor privind extrădarea sa în Republica Moldova.

Reacția lui Igor Dodon 

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a venit cu o reacție după ce bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, i-a reproșat public că PSRM nu și-a expus poziția referitor la faptul că în timpul unei ședințe cu premierul Dorin Recean la Primăria Vulcănești, care era condusă de socialistul Nicolai Posmac, nu a fost afișat drapelul autonomiei. Liderul PSRM i-a spus să-l telefoneze dacă vrea să discute subiectul respectiv, nu „să înceapă gălăgie”.

Mesajul Maiei Sandu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a condamnat valul masiv de atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei. Într-un mesaj pe platforma X, șeful statului a catalogat bombardamentele din noaptea de 20-21 martie drept un „act brutal de teroare”.

sursa: Almanah Politic 2025 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...