[ X ]
Important17 Martie 2026 13:06

Președinta a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Republicii Elene

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Republicii Elene, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării culturale dintre cele două țări, informează TRIBUNA. 

Șefa statului a subliniat rolul culturii ca formă de reziliență pentru societăți, mai ales într-un context regional marcat de multiple provocări, contribuind la protejarea valorilor naționale și la consolidarea coeziunii sociale. Totodată, Maia Sandu a evidențiat că Republica Moldova privește cu interes experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului, un model din care țara noastră are mult de învățat.

Președinta a salutat semnarea Memorandumului de cooperare dintre ministerele de resort din cele două state, care va crea noi oportunități de colaborare în domenii precum protejarea patrimoniului, schimburile culturale și dezvoltarea proiectelor comune. Grecia rămâne un partener important pentru Republica Moldova, atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în multiple alte sectoare de interes bilateral.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...