[ X ]
Important16 Martie 2026 12:04

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au desfășurat la Bălți o ședință a staffului zonal al raioanelor din nordul Moldovei

În cadrul vizitei în nordul Moldovei, președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, împreună cu președintele de onoare al partidului, Zinaida Greceanîi, au desfășurat la Bălți o ședință a staffului zonal al raioanelor din nordul Moldovei, informează TRIBUNA. 

Participanții la ședință au discutat situația curentă din această zonă. O atenție deosebită a fost acordată situației legate de poluarea Nistru, din cauza căreia locuitorii mai multor raioane din nord au rămas fără apă. Igor Dodon a îndemnat colegii să acorde ajutor oamenilor acolo unde este posibil.

De asemenea, a fost abordată situația generală din țară, precum și planurile și pașii următori pentru coordonarea activității în raioane, astfel încât să se poată reacționa prompt la problemele cu care se confruntă cetățenii.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...