TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 6 martie 2025.
Decizia CEC
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit locul și timpul recepționării documentelor pentru înregistrarea blocurilor electorale la alegerile locale noi din 18 mai 2025.
Anunțul Ministerului Apărării
Ministerul Apărării a anunțat despre depistarea unui caz de deținere a substanțelor narcotice pe teritoriul unei unități militare. Ministerul a informat imediat organele competente. Persoana suspectă a fost reținută pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost inițiată o investigație.
Declarația PSDE
Într-o declaraţie, Partidul Social Democrat European (PSDE) a criticat decizia guvernării de a majora salariile membrilor comisiilor de vetting și pre-vetting până la 110 mii de lei, ceea ce înseamnă peste 5600 de euro.
Poziţia socialiștilor
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), într-o declarație, și-a exprimat indignarea și a condamnat dublele standarde aplicate de Ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Janis Mazeiks, subliniind că „atunci când actuala guvernare închidea ilegal posturi de televiziune fără o decizie judecătorească și când redacțiile independente erau supuse presiunilor și represiunilor pentru critica regimului, domnul Mazeiks a păstrat o tăcere semnificativă. Însă, atunci când a fost vorba despre mass-media care sprijină deschis guvernarea, ambasadorul a amintit brusc despre libertatea presei și valorile democratice”.
Noi ambasadori
În cadrul ședinței Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlament, au fost aprobate propunerile pentru funcțiile de ambasadori ai Republicii Moldova în Kazahstan și Irlanda. Ștefan Gorda a fost desemnat ambasador în Kazahstan, iar Jana Costachi – în Irlanda.
Decizie pozitivă privind SEPA
Banca Națională a Moldovei a anunțat că Republica Moldova a fost acceptată în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Aflată în vizită de lucru la Bruxelles, unde a fost luată decizia pozitivă pentru Moldova, guvernatorul BNM, Anca Dragu, a declarat: „Apartenența la SEPA va facilita plăți internaționale în euro mai rapide, mai sigure și mai accesibile pentru cetățenii și mediul de afaceri din Moldova”. Decizia a fost salutată de primele persoane în stat, care au mulțumit partenerilor europeni pentru susținere.
Ședință – la Bender
La Bender s-a întrunit Comisia Unificată de Control, discuțiile fiind focusate pe problematica posturilor instalate abuziv în anul 2022 de către structurile de forță subordonate Tiraspolului sub un fals pretext de pretinsă „amenințare teroristă”.
Discuția lui Tudor Ulianovschi cu Chris Smith
Președintele Partidului Social Democrat European, Tudor Ulianovschi a avut o întrevedere, la Departamentul de Stat al SUA, cu Adjunctul Asistentului Secretarului de Stat, responsabil inclusiv de Republica Moldova, Chris Smith. Părțile au discutat despre fortificarea relațiilor moldo-americane, consolidarea procesului democratic și despre modelul de dezvoltare economică, propus de PSDE, pe principiul „Moldova pe primul loc”.
Anunțul lui Alexandru Bădărău
Alexandru Bădărău, director executiv al Asociației Forța Fermierilor, a anunțat că îl va consilia pe premierul Dorin Recean în domeniul agriculturii, începând cu 10 martie. El a precizat că va fi consultant, nu consilier, și nu va avea statut de funcționar public.
Vizita premierului
Premierul Dorin Recean a efectuat o vizită la Ialoveni, unde a discutat cu autoritățile locale și a vizitat mai multe obiective sociale și afaceri, care au beneficiat de sprijinul Guvernului.
Anunțul Maiei Sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că procedura de moștenire va fi simplificată și va deveni mai accesibilă din punct de vedere financiar, ca urmare a mai multor sesizări primite de la cetățeni în cadrul vizitelor din raioane. În aceeași zi, șeful statului a participat, la Institutul Oncologic, la inaugurarea unui accelerator liniar de ultimă generație și prima etapă a unui complex modern de radioterapie, o investiție esențială pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu maladii oncologice din Republica Moldova.
Votul Parlamentului
Parlamentul, în ședință, a votat în a doua lectură proiectul de lege ce prevedea că, de la 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 10%.
Numirea lui Alexei Taran
Alexei Taran a fost învestit în funcția de director general al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Un proiect de hotărâre a fost votat, în cadrul ședinței Parlamentului, de 57 de deputați. Potrivit documentului, el urma să fie director general până la expirarea mandatului său de director al Consiliului de administrație al ANRE.
Reuniune găzduită de MAI
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a găzduit cea de-a 12-a reuniune a Hub-ului de Securitate al Uniunii Europene pentru Securitate Internă și Gestionarea Frontierelor, un eveniment de importanță strategică ce a reunit specialiști din instituții de aplicare a legii din Moldova și din țările membre UE, precum și experți din instituțiile UE.
Constatarea lui Igor Munteanu
Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, a constatat că „într-un amplu episod de PR, actualul premier Dorin Recean susține că „este alături de pensionari” și că „în 4 ani, guvernele PAS au crescut pensia minimă cu 157%”. El a spus că prim-ministrul „a uitat să amintească că în acești 4 ani inflația s-a ridicat cu 170%, asta înseamnă că în termeni reali pensia minimă azi este mai mică ca în 2021”. Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, a venit cu o reacție și a spus că inflația, în anii de guvernare a Partidului Acțiune și Solidaritate, a fost de 63,1%, iar rata de creștere a pensiei minime a fost de peste 157% (de la 1180 la 3055 lei/lună – mult peste rata inflației”.
Anunțul lui Siegfried Mureșan
Comisiile de specialitate ale Parlamentului European au votat pachetul de sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureșan. Acordul includea două propuneri: un buget de 1,9 miliarde de euro și o pre-finanțare de 315 milioane de euro.
sursa: Almanah Politic 2025







