TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 martie 2025.
Ședința PVM
În satul Cania, raionul Cantemir, a fost înființată organizația primară a Partidului „Viitorul Moldovei”. La eveniment a participat și președintele partidului, Vasile Tarlev, împreună cu Nicolae Mititelu, președintele PVM Cantemir.
SMS-uri de la Guvern
Guvernul Republicii Moldova a venit cu explicații pe SMS-urile actualizate despre plățile sociale – pensii, indemnizații și alte prestații oferite de stat, după ce pensionarii au primit mesaje cu „Guvernul v-a transferat pensia…”. „Este un pas firesc spre mai multă transparență, spre o informare corectă și directă a fiecărui beneficiar”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției, Daniel Vodă.
Propunerile Irinei Vlah
Irina Vlah, preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, a venit cu o adresare către reprezentanții guvernării și opoziției, în contextul alegerilor parlamentare din 2025. Ea a constatat că deja era absolut evident că, condiţiile în care urmau să se desfășoare alegerile erau inegale – guvernarea deţinea controlul total asupra tuturor instituţiilor de stat cu atribuţii relevante în contextul alegerilor, iar aceasta deja ridica mari semne de întrebare privind caracterul liber şi democratic, dar şi corectitudinea preconizatului scrutin. În context, partidul a înaintat o serie de propuneri pentru a asigura alegeri libere și corecte.
Șef nou la ANTA
Guvernul, în ședință, a aprobat numiri și eliberări din funcții. Vasile Chetrușca a fost eliberat din funcția de director al Agenției Naționale de Transport Auto (ANTA), în baza cererii de demisie, iar în locul său a fost numită Ina Angheliuc. Eugen Costețchi a fost numit în funcția de director adjunct al Autorității Aeronautice Civile.
Discuția lui Alexandr Stoianoglo cu Yan Wenbin
Alexandr Stoianoglo, fruntaș al Blocului Alternativa, a avut o discuție cu Yan Wenbin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, despre principiile unei guvernări eficiente și constructive, bazate pe meritocrație, competență și responsabilitate, capabile să răspundă așteptărilor oamenilor.
Mesajul CUB
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a felicitat partidul liberal NEOS din Austria – partenerul din familia ALDE Europe, pentru succesul obținut în cadrul noii guvernări federale.
Precizările premierului
Prim-ministrul Dorin Recean a venit cu unele precizări referitor la ajutorul Uniunii Europene oferit Guvernului. El a spus că, datorită ajutorului european, Guvernul va oferi compensații la încălzire și la energie electrică.
Vizita delegației MRM
O delegație a Partidului Politic Mișcarea Respect Moldova (MRM), condusă de către prim-vicepreședintele formațiunii, Radu Burduja, în perioada 3-5 martie 2025, a participat la cel de-al 10-lea Congres European al Autorităților Locale, desfășurat în Mikołajki, Polonia.
Activităţile socialiştilor
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare Președintelui Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, cu ocazia împlinirii a 55 de ani. În aceeași zi, delegația Partidului Socialiștilor, condusă de membrul Comitetului Politic, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Batrîncea, a efectuat o vizită în zona specială de liber schimb Lingang, un element strategic al dezvoltării economice a Shanghaiului și a Chinei. De asemenea, delegația a vizitat mai multe întreprinderi specializate în dezvoltarea și producția de tehnologii avansate.
Audieri – la Parlament
Raportul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, care și-a desfășurat activitatea în perioada 16 decembrie 2024 – 13 februarie 2025, a fost prezentat în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe. În aceeași zi, membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au audiat, în cadrul ședinței, raportul pentru anul 2024 de implementare a Strategiei naționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului pentru anii 2020-2025 și a Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei respective.
Discursul lui Igor Grosu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat cu un discurs la Congresul Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova.
Avizul Guvernului
Guvernul a avizat pozitiv inițiativa privind indexarea cu 10% a pensiilor, de la 1 aprilie, pentru a sprijini persoanele vârstnice. Indexarea de 10% urma să se facă pentru toate tipurile de pensii. Coeficientul de indexare urma să fie aplicat doar pentru partea pensiei ce nu depășea cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2025 în mărime de 16 100 de lei.
Declarațiile Ambasadorului UE
Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a condamnat cu fermitate atacurile violente și recenta campanie de defăimare online împotriva presei independente și a organizațiilor societății civile, „inclusiv o tendință îngrijorătoare de a folosi problema finanțării străine pentru a stigmatiza jurnaliștii și activiștii, pentru a le submina credibilitatea și rolul esențial în societate”. Cu o reacție a venit Tudor Ulianovschi, președintele Partidului Social Democrat European, care a spus – „ceea ce numește domnul Mazeiks „presă independentă” și „societate civilă” sunt, de fapt niște organizații profund partizane, aflate în slujba actualului partid de guvernământ și reprezintă instrumente de presiune și represiune asupra oponenților politici și ideologici ai PAS și ai doamnei președinte Maia Sandu. Prin urmare, pluralismul politic și de gândire, în cazul lor, sunt noțiuni străine”.
Discursul lui Emmanuel Macron
Președintele Franței, Emmanuel Macron s-a adresat poporului francez, într-un discurs televizat, explicând că, „dacă o țară invadează o alta, nimeni nu mai poate fi sigur de nimic, și că intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. „Amenințarea rusă ne afectează pe noi toți. Rusia lui Putin manipulează alegerile în România și Moldova”, a spus politicianul, încă din primul minut al discursului său.
Nota Ministerului de Externe rus
Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, pentru a „oferi explicații pe faptul că președinta Maia Sandu nu a primit scrisorile de acreditare ale Ambasadorului rus la Chișinău, Oleg Ozerov”. Ambasadorului Moldovei i-a fost înmânat textul Convenției de la Viena și o notă verbală prin care se solicita explicarea motivelor pentru care partea moldoveană a încălcat prevederile acesteia referitoare la uniformitatea practicii aplicate șefilor misiunilor diplomatice și la ordinea prezentării scrisorilor lor de acreditare. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a recepționat nota verbală transmisă de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse și a subliniat că Republica Moldova aplica în mod consecvent prevederile Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, inclusiv cele referitoare la procedura de prezentare a scrisorilor de acreditare.
Întâlnirea Victoriei Belous cu reprezentanţii CPLR a CE
Ministrul Finanțelor, Victoria Belous a avut o întrevedere cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, aflați într-o vizită de postmonitorizare la Chișinău, pentru a evalua respectarea recomandărilor privind democrația locală și autonomia financiară a administrațiilor publice locale.
sursa: Almanah Politic 2025







