[ X ]
Important19 Februarie 2026 17:00

Viceprim-ministrul Popșoi a avut o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Cipru

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Cipru acreditat în Republica Moldova, Pericles Demetriou Stivaros, cu reședința la București, informează TRIBUNA. 

Ministrul Mihai Popșoi l-a felicitat pe ambasador pentru preluarea mandatului și a reiterat interesul părții moldovenești pentru consolidarea dialogului moldo-cipriot, în special în contextul exercitării de către Republica Cipru a Președinției Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2026.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate tematici de pe agenda bilaterală și evoluțiile regionale. Părțile au subliniat importanța promovării principiilor dreptului internațional, respectarea suveranității și integrității teritoriale a statelor, precum și consolidarea cooperării în cadrul Consiliului Europei și al altor organizații multilaterale.

Interlocutorii au discutat despre oportunitățile de extindere a cooperării economice și sectoriale, precum și despre menținerea unui dialog constant pe subiecte de interes comun.

La final, ministrul Mihai Popșoi i-a urat ambasadorului succes în exercitarea mandatului și și-a exprimat încrederea că activitatea acestuia va contribui la aprofundarea relațiilor de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Republica Cipru.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...