[ X ]
Important13 Februarie 2026 09:00

(ACUM 1 AN) Ședința PSDE

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 13 februarie 2025.  

Anunțul „Partidului Nostru” 

„Partidul Nostru” a anunțat că echipa sa juridică va contesta la Curtea Supremă de Justiție hotărârea Curții de Apel Centru, care a menținut decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind organizarea alegerilor noi pentru funcția de primar al comunei Călugăr, raionul Fălești, pe 18 mai 2025.

Vizite la Președinție 

30 de femei, participante ale programului „Security Mentorship Program: Empowering Women in National Security”, au fost în vizită la Președinție, unde s-au întâlnit cu echipa Serviciului Consiliului Suprem de Securitate. De asemenea, un grup de elevi de la Liceul „Spiru Haret” din Chișinău a vizitat sediul Președinției Republicii Moldova.

Apelul Blocului „Împreună”

Blocul „Împreună” a lansat un apel către președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, cerându-i să blocheze livrarea de gaze către „regimul pro-rus și ilegal de la Tiraspol, prin intermediul gazoductelor aflate pe teritoriul Ucrainei”.

Inițiativa PAS – PACCO 

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate a înregistrat, în Parlament, un proiect de lege privind crearea unei procuraturi specializate: Procuratura Anticorupție și Combaterea Corupției și Crimei Organizate (PACCO). Deputatul Igor Chiriac, în cadrul unei conferințe de presă, a oferit detalii. Ulterior, Procuratura Generală a venit cu o reacție și a menționat că existau mai multe riscuri, de aceea era important de respectat toate etapele procesului de aprobare a legii. Totodată, proiectul a fost criticat de liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, și liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. 

Fragmente de drone – depistate

În această noaptea de 13 februarie, în urma unui atac masiv cu drone a portului din Reni, Ucraina, patrulele poliției de frontieră au semnalat mai multe aparate de zbor de acest tip care au traversat teritoriul Republici Moldova. Una dintre drone a căzut pe un teren agricol în preajma satului Ciumai, raionul Taraclia. În urma exploziei, nimeni nu a avut de suferit. O altă dronă a explodat pe un câmp în regiunea situată între orașul Ceadîr-Lunga – Valea Perjei. Poliția a localizat-o la 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga. În dimineața zilei, Poliția Națională a anunțat că, noi fragmente de dronă au fost depistate în extravilanul orașului Taraclia, aproximativ la 2 km de Spitalul raional. Președintele Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu au califucat drept grave cele întâmplate şi au condamnat survolarea spaţiului aerian al RM.

Decizia Ministerului de Externe

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat de urgență pe șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, „în urma unei noi și grave încălcări a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești”. În cadrul întrevederii, partea moldovenească a exprimat protestul ferm „față de aceste încălcări inacceptabile”. Totodată, MAE a luat decizia privind denunțarea unilaterală a Acordului interguvernamental moldo-rus privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, încheiat în anul 1998. După finalizarea procedurilor de denunțare, Centrul Cultural Rus urma să-și sisteze activitatea la noi în țară. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Blocul „Victorie” au condamnat această decizie. 

Vizita lui Thomas Lenk 

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Thomas Lenk, noul reprezentant special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. Și vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, împreună cu vicepreședintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Fiodor Găgăuz, au avut o întrevedere cu Thomas Lenk. 

Anunțul „Moldovagaz” 

„Moldovagaz” a anunțat că, pentru a două zi consecutiv, și anume pe data de 12 februarie 2025, a procurat din sursele financiare ale SRL „Tiraspoltransgaz”, achitate în avans (inclusiv TVA), pe platforma de tranzacționare S.R.L. „Bursa Română de Mărfuri EST”, gaze naturale în cantitate de 28 728 MWh (circa 2,7 milioane de metri cubi) cu livrare în ziua următoare consumatorilor malului stâng al Nistrului.

Patru candidați 

Patru candidați au fost admiși la concursul pentru ocuparea funcției de director al Centrului pentru Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării: Fornea Andrei, Gotișan Iurie, Gurău Artur, Sprincean Serghei. Ana Revenco, director interimar al Centrului, nu a depus dosarul.

Anunțul PA 

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Șoldănești a Partidului Politic „Şor”, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.

Problema posturilor ilegale 

Comisia Unificată de Control s-a întrunit în ședință de lucru la Bender, având pe agendă mai multe subiecte organizatorice. Potrivit Biroului Politici pentru Reintegrare, a fost reabordată problema posturilor instalate abuziv în Zona de Securitate de către structurile de forță subordonate Tiraspolului. Reprezentanții regiunii transnistrene au comunicat despre reducerea numărului acestora.

Anunțul premierului 

Premierul Dorin Recean a anunțat că se încheia perioada de 60 de zile pentru care a fost instituită starea de urgență și că nu va mai fi prelungită. 

Scrisoarea lui Vlad Filat 

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, a adresat o scrisoare deschisă prim-ministrul Republicii Moldova, președintele Comisiei pentru Situații Excepționale, ministrul interimar al Energiei, președintele Celulei Anticriză, în care solicita clarificări privind sursa și condițiile financiare ale achitării gazului livrat regiunii transnistrene de către SA „Moldovagaz”.

Ședința Parlamentului 

În cadrul ședinței plenare a Parlamentului, mai multe proiecte au fost votate în prima și în a doua lectură, precum: modificarea regimului de licențiere provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase, modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău, reglementarea activității stațiunilor balneare, climatice și balneoclimatice.

Decizia CSE 

Comisia pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, a aprobat majorarea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice cu 1,2 miliarde de lei, pentru a acoperi creșterea tarifelor la facturile pentru încălzire. Banii urmau să fie alocați din contul granturilor acordate de partenerii externi. 

Scrisoare către Donald Trump 

Reprezentanții și susținătorii Partidului „Șansă”, parte a Blocului „Victorie”, au transmis prin Ambasada SUA o scrisoare deschisă preşedintelui Donald Trump și noii administrații americane. În document se solicita „atenție sporită asupra situației politice din Moldova, care s-a agravat cu sprijinul administrației anterioare a Casei Albe”. Se menționa că „fondurile contribuabililor americani, alocate prin USAID, nu au fost utilizate pentru dezvoltarea democrației, ci pentru consolidarea regimului autoritar al Maiei Sandu și pentru persecutarea opoziției”.

Moțiunea BCS 

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înaintat, în ședința Parlamentului, o moțiune de cenzură împotriva politicilor Ministerului  Sănătății, condus de Ala Nemerenco. 

Ședințele PRIM 

Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei” (PRIM), a participat la ședințele de constituire a două organizații primare – în municipiul Bălți și în satul Sadovoe. În cadrul vizitei, Irina Vlah a avut o discuție cu angajații întreprinderilor municipale din Bălți. De asemenea, ea a participat și la ședința de crearea a primei organizații primare din raionul Fălești. 

Ședința PSDE

Președintele Partidului Social Democrat European, Tudor Ulianovschi, împreună cu prim-vicepreședintele Ion Sula, s-au întâlnit cu membrii Biroului Executiv al organizației teritoriale PSDE Soroca.

sursa: Almanah Politic 2025

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...