[ X ]
Important12 Ianuarie 2026 08:10

(ACUM 1 AN) Conferința LOC

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 12 ianuarie 2025.  

Conferința LOC

Liga Orașelor și Comunelor (LOC) a desfășurat Conferința de constituire a Organizației de Tineret a formațiunii, în cadrul căreia a fost aleasă conducerea structurii, dar și Biroul Executiv, „îmbinând energia tinerilor studenți cu experiența unor tineri deja realizați în diverse domenii publice și private”.

13 ianuarie 

Mesajul PSDE 

Partidul Social Democrat European (PSDE), printr-un mesaj, a adresat sincere felicitări președintelui ales al Croației, Zoran Milanović, susținut de Partidul Social Democrat Croat, pentru câștigarea unui nou mandat la conducerea țării.

Cererea Irinei Vlah 

Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, în contextul crizei energetice, s-a adresat șefului Guvernului, Dorin Recean, căruia i-a cerut demisia „pentru a oferi Republicii Moldova o ultimă şansă de a supravieţui”.

Dialog cu cetățenii 

Fostul candidat la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo a declarat că „partidele noastre au ajuns să semene cu niște cluburi private de fotbal”, așa că a venit cu inițiativa de a lansa un „dialog direct și onest cu cetățenii”.

Solicitarea MAN 

Mișcarea Alternativă Națională (MAN) a depus repetat o solicitare către Procuratura Generală pentru pornirea unei proceduri penale separate privind prejudicierea cetățenilor și a bugetului de stat prin majorarea prețului la gaz.

Discuțiile oficialilor din RM cu James O’Brien

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu James O’Brien, secretar de stat adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice în Departamentul de Stat al SUA, cu care a discutat despre parteneriatul strategic dintre cele două țări și sprijinul oferit de Statele Unite. O întâlnire cu oficialul american a avut și vicepremierul Mihai Popșoi.

Reuniunea QUINT 

Reuniunea ministerială de nivel înalt în format QUINT a întrunit la Chișinău reprezentanți ai Republicii Moldova, României, Ucrainei, SUA și ai UE pentru a discuta despre prioritățile comune în dezvoltarea infrastructurii de transport și a coridoarelor strategice care conectau regiunea Dunării.

Vizită la Sănătăuca 

Reprezentantul Biroului politici de reintegrare, Ivan Țurcan, în comun cu deputatul Larisa Novac și conducerea raionului Florești, au participat la ceremonia de inaugurare a sălii de sport din cadrul Liceului „Alexei Mateevici” din satul Sănătăuca, raionul Florești, modernizat cu suportul financiar al Guvernului, prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024.

Detalii despre „373” 

Guvernul a anunțat că, peste 3,5 miliarde de lei au fost investite în economia națională de către cei 570 de beneficiari ai Programului guvernamental „373”. Circa 2,4 miliarde de lei din sumă era valoarea creditelor cu compensarea dobânzii oferite de către stat pentru realizarea a 750 de proiecte investiționale. Investițiile susțineau dezvoltarea companiilor în care erau angajate circa 8400 de persoane.

Schimbări în CSS 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la începutul celui de-al doilea mandat, a semnat un decret cu privire la noua componență a Consiliului Suprem de Securitate (CSS). În urma modificărilor, din Consiliu au fost excluși inclusiv trei membri ai Guvernului: Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, și Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Purtătorul de cuvânt al președintelui, Igor Zaharov a precizat: „Componența CSS a fost revizuită pentru a asigura o structură mai restrânsă și flexibilă, capabilă să faciliteze organizarea rapidă a reuniunilor și să răspundă mai eficient necesităților și provocărilor actuale ale țării noastre”.

Acțiune de caritate 

Blocul „Victorie” a anunțat că, în perioada sărbătorilor de iarnă, a desfășurat o acțiune caritabilă, sprijinind peste 500 de familii aflate în dificultate din diverse raioane ale Republicii Moldova.

Cererea Arinei Spătaru 

Președintele Partidului ALDE, Arina Spătaru, a solicitat public eliberarea din funcție a șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, acuzând de lipsa unei reacții adecvate din partea autorităților în urma unui caz tragic petrecut la Bălți, în care o fetiță de 8 ani, a fost ucisă de un șofer care conducea în stare de ebrietate și cu viteză excesivă.

Anunțul UE 

Uniunea Europeană a decis să acorde un ajutor umanitar în valoare de 140 de milioane de euro pentru Ucraina şi 8 milioane de euro pentru Moldova. Pachetul a fost anunţat în timp ce comisarul european pentru gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, s-a aflat în vizită la Kiev, pentru a discuta despre provocările umanitare generate de războiul din regiune.

sursa: Almanah Politic 2025

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...