[ X ]
Important25 Noiembrie 2025 12:52

Igor Grosu s-a întâlnit cu moldoveni stabiliți la Stockholm: „Împreună cu astfel de tineri vom reuși să aducem UE la noi acasă”

Aflat în Suedia, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu un grup de moldoveni stabiliți la Stockholm. Aceștia au discutat despre situația actuală din Republica Moldova, iar șeful legislativului le-a vorbit despre crizele și pericolele existente. În același timp, cetățenii s-au arătat interesați de securitatea energetică a țării și de agenda autorităților, informează TRIBUNA. 

La Stockholm, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu tineri cu spirit civic, interesați de procesele politice din Republica Moldova. Cei mai mulți dintre ei sunt studenți sau muncesc în domenii precum IT, medicină, comerț sau construcții.

Discuțiile au vizat și scrutinele electorale, în cadrul cărora majoritatea moldovenilor au votat pentru opțiunea de a fi parte a familiei europene.

„Împreună cu astfel de tineri, oriunde s-ar afla, vom reuși să aducem Uniunea Europeană la noi acasă, să ne construim singuri un viitor sigur și demn”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

25.11.2025 - Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți cu traiul în Regatul Suediei

Luni, la Stockholm, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la cea de-a patra ediție a Summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, găzduit de Riksdagul Suediei. Evenimentul a reunit președinți ai parlamentelor naționale și ai organizațiilor interparlamentare și a fost organizat pentru a evidenția consecințele anexării Crimeii de către Rusia.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...