TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 22 octombrie 2024.
Vizită la Strasbourg
Ion Ceban, primarul capitalei, la Strasbourg, Franța, a participat la Summitul Primarilor Europeni, în perioada 21-22 octombrie.
Mulțumiri pentru cetățeni
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, într-o declarație, și-a exprimat profunda recunoștință față de toți cetățenii care au ieșit la urne și au votat „DA” la referendumul constituțional din 20 octombrie. Vasile Tarlev, candidatul Partidului „Viitorul Moldovei” la funcția de președinte al Republicii Moldova, care a obținut 3,19% sau 49 317 voturi, a mulțumit tuturor alegătorilor săi și a spus că a demonstrat că își poate asuma conducerea țării.
Apel către politicieni
În contextul apariției, în spațiul informațional, a declarațiilor, comentariilor și opiniilor referitoare la candidații pentru turul II al scrutinului prezidențial din 3 noiembrie 2024, Consiliul pentru egalitate a făcut apel la competitorii electorali și susținătorii acestora să utilizeze un discurs public echilibrat și să evite orice formă de discurs de ură, instigare la discriminare sau intoleranță.
Anunțul Poliției
Poliția a anunțat că, în baza informațiilor din anchete, peste 400 de persoane erau documentate pentru primirea mijloacelor bănești în schimbul voturilor, riscând amenzi administrative de până la 37 500 de lei.
Dezbateri planificate
Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova la funcția de președinte, a anunțat că acceptă dezbateri cu Maia Sandu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, pentru ziua de 27 octombrie și care să fie moderată de jurnalistul Gheorghe Gonța. După un schimb de opinii între staff-urile candidaților, s-a decis că alegerile vor avea loc la 27 octombrie, la Palatul Republicii și vor fi moderate de Gheorghe Gonța – moderator propus de Alexandr Stoianoglo.
Reacția PAS
După ce în spațiul public au apărut îndemnuri către cetățeni să nu voteze „un găgăuz”, fiind vorba de Alexandr Stoianoglo, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a venit cu o reacție, condamnând ferm orice atacuri xenofobe, instigare la ură interetnică.
Declarația MAN
Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN), condus de Ion Ceban, a venit cu o declarație, precizând că de la bun început a spus „DA” pentru referendum și pentru integrarea europeană. Totodată, formațiunea a spus că era atacată „de unele instituții galbene”, însă, „dacă nu era MAN pe teren, cu cei peste 300 de membri și voluntari în aproape toată țara, cu peste 300 de mii de materiale informative, rezultatul final pentru referendum ar fi arătat altfel sau chiar exista riscul mare de eșec”.
Poziţia CALC
Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la amploarea ingerinței externe în procesul electoral din Republica Moldova, evidențiată în urma scrutinului prezidențial și a referendumului constituțional din 20 octombrie 2024.
Schemă de corupere electorală
Urmare a unei investigații jurnalistice, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura Anticorupție, efectuând acțiuni de urmărire penală în cadrul unei cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali și coruperea electorală au mai reținut o persoană implicată în schema infracțională. La 18 octombrie 2024, au fost reținute 2 persoane, în baza informației organului de constatare al INI care s-a autosesizat pe faptul că, de către instituția media „Ziarul de Gardă” a fost publicată o investigație jurnalistică.
Raportul CJI
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a lansat cel de-al patrulea raport de monitorizare a mass-mediei în campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. CJI a monitorizat zece posturi de televiziune în perioada 11-18 octombrie 2024.
Reacția PCRM
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), condus de ex-șeful statului, Vladimir Voronin, a venit cu o reacție la rezultatele votării din 20 octombrie. Potrivit formațiunii, „în ciuda intimidării fără precedent, presiunii, utilizării abuzive a resurselor administrative și a organelor de forță pentru a obliga cetățenii să susțină referendumul, majoritatea alegătorilor au spus ferm „NU””.
sursa: Almanah Politic 2024







