TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 19 octombrie 2024.
Ziua tăcerii
În Republica Moldova a fost „ziua tăcerii”. Conform prevederilor Codului electoral, agitația electorală era strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă ei. În această perioadă nu era permisă nici apariția candidaților în alegeri și participanților la referendum la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, administrația publică locală și difuzorii de publicitate aveau obligația de a înlătura materialele publicitare electorale.
Contestația lui Octavian Țîcu
Candidatul Blocului „Împreună” la prezidențiale, Octavian Țîcu a depus o contestație la CEC, prin care a solicitat constatarea participării a doi candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova „într-un bloc electoral camuflat, susținut de Blocul „Victorie” și gruparea Șor”.
Întâlniri cu experți electorali
Despre acțiunile întreprinse de Comisia Electorală Centrală (CEC) în procesul de organizare a referendumului republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 au fost informați experții electorali din cadrul autorităților electorale din străinătate. Pentru monitorizarea acestor două scrutine din Republica Moldova, la invitația CEC, au sosit experți electorali din Kârgâzstan, România, Serbia, Armenia, Lituania, Estonia, Georgia, Turcia, Azerbaidjan, Mexic, Letonia, Kazahstan și Uzbekistan. Întrevederea s-a desfășurat la Parlamentul Republicii Moldova. Membrii delegațiilor au fost salutați de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu, care i-a informat despre importanța acestor alegeri pentru țara noastră și eforturile autorităților statului pentru desfășurarea unor alegeri libere și corecte. De asemenea, în ajunul alegerilor, reprezentanții Misiunii de observare a alegerilor din partea Institutului Național Democratic au vizitat Comisia Electorală Centrală, realizând un schimb de opinii despre referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale. Conducerea CEC s-a întâlnit și cu o delegație a Fundaţiei Internaţionale pentru Sisteme Electorale.
Lichidarea matriței
În seara zilei a avut loc lichidarea matriței utilizate la confecționarea buletinelor de vot şi nimicirea buletinelor rebut tipărite pentru secțiile de vot din țară în cadrul referendumului republican constituțional și alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024.
Anunțul Parlamentului
Parlamentul Republicii Moldova a anunțat că găzduiește expoziția „Dumitru Matcovschi, poetul-simbol al Basarabiei. 85 de ani de la naștere”, care reflecta creația literară a scriitorului și prezenta fotografii cu momente importante din viața lui. Expoziția era organizată de Secretariatul Parlamentului în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova și cu Agenția Națională a Arhivelor.
sursa: Almanah Politic 2024







