Olesea Stamate, deputat în actualul Parlament, cu referire la noua strategie LGBTIQ+ a Uniunii Europene, spune că „demnitatea și libertatea persoanei sunt valori fundamentale ale civilizației europene. Nimeni nu contestă dreptul omului de a fi protejat de abuz, umilință sau discriminare. Însă atunci când „libertatea” devine sinonimă cu lipsa oricărei limite morale, când „drepturile” sunt rupte de răspundere, nu mai vorbim despre progres, ci despre auto-distrugere”, informează TRIBUNA.
„Noua strategie a Uniunii Europene privind drepturile persoanelor LGBTIQ+ merge exact în această direcție. Documentul critică regulile existente în unele state membre care impun consult medical, evaluare psihologică sau o vârstă minimă pentru schimbarea genului legal. Mai mult, Comisia Europeană anunță intenția de a promova „recunoașterea legală a genului bazată pe autodeterminare”, fără cerințe medicale, fără limite de vârstă. Adică, urmând această logică , dacă băiatul de 7 ani se trezește dimineața și decide ca este de azi fată, atunci nimeni nu-i poate spune altceva, iar autoritățile vor fi obligate să recunoască noul “gen” al său. Mă întreb cine și cu ce scop promovează astfel de politici la nivelul Uniunii Europene. Cert însă este faptul că societatea care va fi construită pe asemenea principii nu doar ca neagă existența Domnului, ci își arogă efectiv rolul de Dumnezeu: “eu sunt Dumnezeu, eu decid cine sunt de mâine”. Este grav și trist. Or valorile creștine pe care s-a sprijinit continentul european timp de milenii, sunt tot mai “uitate””, a menționat ea.
Politiciana a spus că este îmbucurător faptul că mai multe țări din Uniunea Europeană au spus deja un nu clar acestor politici radicale.
„Consider că Uniunea Europeană trebuie să rămână un tărâm al libertății, dar nu trebuie să devină o platformă a experimentelor ideologice. Libertatea fără adevăr nu este libertate, ci haos. Iar din haos câștigă dușmanii uniunii și dușmanii libertății.
Îmi doresc ca cei de la Bruxelles care vin cu astfel de inițiative să accepte un adevăr: a te naște băiat sau fată nu este o alegere, ci o realitate biologică. A o contesta înseamnă a contesta însăși ordinea creației. Mai mult decât atât, să nu uite nimeni că Europa este creștină la originile sale și a fost măreață cât timp a apărat valorile fundamentale ale creștinismului. Valorile creștine, care au ținut acest continent unit timp de două milenii, trebuie redescoperite, nu abandonate. Or, o societate care își reneagă reperele spirituale ajunge inevitabil să-și piardă direcția.
Noi, cetățenii Republicii Moldova tindem să ne integrăm într-o Uniune Europeană creștină, cu libertate în adevăr, nu libertinaj ideologic. Noi, ca națiune, cu siguranță vom apăra aceste valori în care credem și care credem că ne definesc nu doar pe noi, dar definesc întreaga Europă creștină”, a mai spus politiciana.







