[ X ]
Important30 Septembrie 2025 10:50

Poliția: Pe durata protestului de ieri de la Parlament, 31 de persoane au fost conduse la inspectoratele de poliție Centru și Buiucani 

În contextul protestului organizat ieri, în fața Parlamentului, Poliția a anunțat că, pe durata manifestației, 31 de persoane, majoritatea din regiunea transnistreană, au fost conduse la inspectoratele de poliție Centru și Buiucani pentru documentare, informează TRIBUNA. 

În urma măsurilor întreprinse, au fost întocmite 24 de procese-verbale pentru „Încălcarea regulilor privind organizarea și desfășurarea întrunirilor publice”, „Huliganism”, și „Neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și instruire a copilului”, aplicabilă reprezentanților legali ai minorilor.

„Acțiunile polițiștilor s-au desfășurat cu respectarea strictă a cadrului legal, având drept obiectiv prevenirea incidentelor, menținerea ordinii publice și asigurarea siguranței tuturor persoanelor prezente.

Reiterăm că Poliția respectă dreptul cetățenilor la întruniri pașnice și la liberă exprimare, însă atrage atenția că aceste drepturi trebuie exercitate în limitele prevăzute de lege. Amintim și cǎ atragerea minorilor în asemenea acțiuni este ilegală”, a comunicat instituția.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...