În cadrul unei vizite electorale la școala auto din Orhei, Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Electoral ALTERNATIVĂ, a vorbit despre direcția în care trebuie să meargă Republica Moldova. El a subliniat că geopolitica nu poate substitui competența și soluțiile concrete pentru economie și educație, informează TRIBUNA.
„Dacă în Parlament nu sunt oameni pregătiți, cu idei pentru economie, o să avem ceea ce avem. Indiferent că ești cu Putin sau cu altcineva, fără specialiști în domeniu nu ai nicio șansă”, a declarat Chicu, criticând modul în care unele campanii electorale se reduc la etichete geopolitice.
În discursul său, Ion Chicu a reafirmat orientarea pro-europeană a blocului, dar a atras atenția că integrarea trebuie să însemne și implementarea valorilor europene. „Noi suntem geografic în centrul Europei, nu este altă alternativă decât integrarea, dar integrarea nu înseamnă doar să spui Europa la fiecare colț, înseamnă să duci valorile europene în practică”, a declarat Chicu.
Chicu a criticat și presiunile administrative din instituții, menționând situațiile din școli unde angajații se tem să fie fotografiați pentru a nu fi sancționați de autorități. „În majoritatea școlilor unde mergem ni se spune, nu ne pozați, că dacă ne vede cineva de la Direcție, vom fi pedepsiți. Asta nu seamănă deloc cu democrația și cu Europa”, a spus el.







