TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 24 septembrie 2024.
Forumul Gazelor
Progresul Republicii Moldova în implementarea soluțiilor inovatoare privind securitatea aprovizionării cu gaze, precum și solidaritatea țării noastre cu Ucraina – în procesul de transformare a sectorului energetic, au fost subiectele evidențiate în cadrul celei de-a 19 ediții a Forumului Gazelor al Comunității Energetice, desfășurat la Viena. Evenimentul a reunit peste 140 de participanți din ministere, autorități de reglementare și mediul de afaceri din statele contractante ale Comunității Energetice.
Atenționarea MAE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a venit cu o atenționare pentru cetățenii Republicii Moldova care se aflau în Republica Libaneză și statul Israel să manifeste vigilență în contextul deteriorării situației de securitate în regiunea Orientului Mijlociu.
Întrevederea reprezentanţilor CEC cu Fred Duijn
Angelica Caraman, președinta Comisia Electorală Centrală, Pavel Postica, vicepreședintele CEC și Dana Munteanu, secretara CEC, au avut o întrevedere cu Fred Duijn, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe subiectele de actualitate de pe agenda autorității electorale.
Declarația CUB
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a venit cu o declarație în care spunea că se așteaptă la eventuale provocări din partea partidului de guvernare, deoarece în contextul alegerilor prezidențiale din 2024, Igor Munteanu rămânea singurul candidat pro-european, independent de actuala putere, care se menținea în atenția publicului.
Ultimii candidați înregistrați
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat înregistrarea ultimilor candidați desemnați la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024: Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni; Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni; Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni. Totodată, CEC a respins cererea de înregistrare a lui Igor Munteanu, desemnat de Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale ce țineau de condițiile de validitate privind numărul minim necesar de semnături ale susținătorilor. Astfel, în buletinul de vot la alegerile pentru funcția de președinte erau 11 candidați.
Vizita lui Dorin Recean în raionul Râșcani
Prim-ministrul Dorin Recean a efectuat o vizită de lucru de în raionul Râșcani, unde a avut întrevederi cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate, cetățeni, oameni de afaceri.
Codul de conduită – semnat
Candidați și reprezentanți ai candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova și participanții la referendum au semnat Codul de conduită privind desfășurarea și reflectarea campaniei electorale la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024. În cadrul aceluiași eveniment, la sediul Comisiei Electorale Centrale, concurenții electorali și reprezentanții acestora au făcut cunoștință cu textul buletinului de vot pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 și au confirmat, prin semnătură, veridicitatea conținutului din buletinul de vot cu privire la fiecare.
Apelul PLDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), într-o declarație, a condamnat ferm „jandarmeria electorală” a Partidului Acțiune și Solidaritate și a chemat forțele politice la consolidare pentru a lupta împotriva abuzului de putere.
Adresarea lui Vladimir Voronin
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a fost înregistrat în calitate de participant la referendumul republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu opțiunea „NU”, iar în cadrul unei ședințe a conducerii formațiunii a fost aprobată o declarație cu privire la referendum, dar și la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Astfel, liderul PCRM, Vladimir Voronin, fost Președinte al Republicii Moldova, a venit cu o adresare către cetățeni, îndemnându-i să susțină opțiunea formațiunii sale și, la prezidențiale, să voteze alți candidați decât Maia Sandu.
Anunțul Partidului „Victorie”
Partidul „Victorie”, care făcea parte din Blocul „Victorie”, a anunțat că va contesta hotărârea Comisiei Electorale Centrale, prin care i-a fost refuzată cererea în calitate de participant la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană.
Campania Irinei Vlah
Președintele Asociației Platforma Moldova, Irina Vlah, a anunțat lansarea campaniei naționale „Caravana Păcii”, în cadrul căreia urma să vorbească cu oamenii „despre măsurile ce se impun pentru a asigura pacea în Republica Moldova”.
Programul lui Ilan Șor
Liderul blocului politic „Victorie”, Ilan Șor, a prezentat programul ce viza îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor Republicii Moldova. El a subliniat că, în ciuda obstacolelor politice, echipa sa își continua planurile ambițioase pentru țară.
Solicitarea PCRM
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și-a exprimat indignarea față de un nou incident, pe care îl considera un abuz de putere comis de președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, și a cerut demisia ei. Potrivit PCRM, Domnica Manole a ascuns intenționat faptul că nu toți judecătorii Curții au fost de acord cu decizia adoptată în urma sesizării cu privire la data alegerilor prezidențiale, depusă de deputații de opoziție, Vladimir Voronin și Diana Caraman.
Apelul deputaților
Fruntașii Blocului „Victorie”, deputații Vadim Fotescu și Alexandr Nesterovschi au susținut un briefing de presă cu privire la reducerea exporturilor și restricționarea piețelor pentru produsele moldovenești. Ei au făcut apel pentru restabilirea piețelor tradiționale de desfacere și consolidarea legăturilor cu Uniunea Economică Eurasiatică.
sursa: Almanah Politic 2024







