[ X ]
Important22 Septembrie 2025 13:32

Renato Usatîi: Minim 50% din produsele de pe rafturile magazinelor să fie moldovenești, iar instituțiile statului să fie obligate să cumpere doar produse locale – un alt obiectiv al Partidului Nostru!

Renato Usatîi anunță o nouă inițiativă a Partidului Nostru, menită să susțină producătorii locali și să asigure cetățenilor acces la produse de calitate. Președintele formațiunii propune adoptarea unei legi prin care minimum 50% din produsele aflate pe rafturile magazinelor să fie de origine autohtonă, informează TRIBUNA.

„Astăzi, importurile predomină pe rafturi pentru că guvernarea apără mai des interesele străine decât pe cele naționale. Este timpul să schimbăm acest lucru. Producătorii noștri trebuie protejați și sprijiniți”, a declarat Usatîi.

Totodată, liderul Partidului Nostru propune ca toate achizițiile publice de produse alimentare pentru grădinițe, școli, spitale și armată să fie făcute exclusiv de la producători locali.

„Această măsură sprijină fermierii printr-o piață de desfacere garantată și, în același timp, oferă instituțiilor publice produse alimentare sigure, verificate, provenite direct de la agricultorii moldoveni”, a precizat Usatîi.

Potrivit lui, chiar dacă unele produse moldovenești pot fi mai scumpe decât cele de import, ele trebuie susținute pentru că provin din munca producătorilor autohtoni.

Renato Usatîi a subliniat că Partidul Nostru se angajează să realizeze aceste măsuri în viitorul Parlament.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, de la începutul anului importurile de produse în Moldova au crescut cu 18,6%.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...