[ X ]
Important18 Septembrie 2025 14:28

Noul șef al IGSU și-a început activitatea 

Astăzi, noul șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, Aurel Baciu, a fost prezentat efectivului de către ministra Afacerilor Interne,Daniella Misail-Nichitin, informează TRIBUNA. 

Conducerea MAI a adus mulțumiri și recunoștință fostului șef al IGSU, colonelului serviciului intern Oprea Alexandru, pentru activitatea desfășurată și proiectele realizate. Ministra a subliniat că, datorită aportului său, Republica Moldova a devenit membră cu drepturi depline în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Totodată, conducerea Ministerului și-a exprimat convingerea că noul șef va continua fortificarea proceselor inițiate în domeniul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor excepționale, precum și alinierea procedurilor și protocoalelor de intervenție la standardele europene.

La rândul său, noul șef al IGSU al MAI, Aurel Baciu, a mulțumit pentru încrederea acordată și a dat asigurări că instituția va continua realizările în domeniul gestionării situațiilor de urgență și va depune eforturi susținute pentru fortificarea acestora.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...