TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 13 septembrie 2024.
Declarația PSDE
Partidul Social Democrat European (PSDE), într-o declarație, a anunțat că a devenit „din nou ţinta unei campanii de denigrare, orchestrate de oponenţii politici”.
Vizita lui Luc Frieden
Luc Frieden, prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg, a efectuat o vizită de lucru la Chișinău. Oficialul a avut o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, cu care a semnat o Declarație comună pentru a reconfirma sprijinul ferm al Luxemburgului pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ulterior, Luc Frieden s-a întâlnit cu șeful statului, Maia Sandu.
Vasile Tarlev – la CEC
Vasile Tarlev, candidatul Partidului „Viitorul Moldovei” la funcția de președinte al Republicii Moldova, a depus, la Comisia Electorală Centrală, listele cu semnături necesare pentru înregistrare în cursa electorală.
Anunțul CEC
Comisia Electorală Centrală a anunțat că, în contextul alegerilor din 20 octombrie 2024, securitatea cibernetică devine o prioritate esențială pentru autoritățile publice, și astfel, ca măsură de precauție și pentru a garanta integritatea și confidențialitatea datelor privind rapoartele financiare, accesul la Sistemul Informațional „Control Financiar” din afara țării va fi parțial limitat pe durata perioadei electorale.
Noi parteneri
Norvegia şi Canada s-au alăturat proiectului PNUD „Consolidarea rezilienței democratice în Moldova”, ce urma să fie implementat în perioada 2024-2028. În cadrul acestei inițiative, Agenția Norvegiană pentru Cooperare și Dezvoltare a oferit 2 468 613 dolari, iar Global Affairs Canada – 163 037 dolari pentru a îmbunătăți supravegherea finanțării politice, a partidelor și a campaniilor electorale, pentru a consolida și a face instituțiile electorale mai reziliente la provocările cibernetice și informaționale și pentru a spori implicarea civică.
Percheziții la partide
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție au efectuat mai multe percheziții în cadrul unei cauze penale pornită privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali – săvârșită în proporții mari, dar și pentru spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari. În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că membrii organizațiilor teritoriale ale unor partide politice din Republica Moldova, afiliate lui Ilan Șor, erau remunerați lunar cu sume de bani care nu erau reflectate în evidența contabilă oficială a acestor formațiuni politice. Acești bani erau plătiți pentru activități desfășurate în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, inclusiv participarea la mitinguri, flashmob-uri și acțiuni de protest.
Evenimentul UTM
Președintele Maia Sandu a participat la evenimentul de celebrare a 60 de ani de activitate a Universității Tehnice a Moldovei (UTM).
Cererea MAN
Comisia Electorală Centrală a recepționat cerere de înregistrare în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024 – de la Mișcarea Alternativa Națională (MAN), cu opțiunea „Da”.
Prima ședință plenară
Parlamentul s-a convocat în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2024 și a aprobat mai multe proiecte, inclusiv măsuri de sprijin pentru agricultorii afectați de seceta și arșița din 2024. În aceeași zi, la Parlament a fost lansată o expoziție de pictură cu genericul „Moldova Europeană în viziunea tinerilor pictori”, semnată de elevii Școlii de Arte Plastice „Alexei Șciusev” din Chișinău.
Premierul, alături de medici
Prim-ministrul Dorin Recean a participat la cea de-a patra ediție a Congresului Național de Medicină Internă. Evenimentul cu genericul „Îmbunătățirea Practicii Clinice prin Inovație și Colaborare” a reunit peste 500 de medici de diferite specialități, experți naționali și internaționali.
MRM – la Odesa
O delegaţie a Mişcării Respect Moldova (MRM) a participat la Forumul de revitalizare economică de la Odesa, Ucraina. Din componenţa delegaţiei au făcut parte: Eugeniu Nichiforciuc, președintele formaţiunii, Radu Burduja, prim-vicepreședinte, Anatolie Zagorodnîi, vicepreşedinte, Veaceslav Nigai, deputat, vicepreşedinte, şi Nicolae Cicariov, secretar general.
Deputat nou
Nicolae Plămădeală, noul deputat al Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, a fost prezentat de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul ședinței plenare din acea zi. Mandatul de deputat al PAS a devenit vacant după ce Mariana Lucrețeanu și-a dat demisia, fiind numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. La fel, în cadrul ședinței, deputații au adoptat un proiect de hotărâre prin care s-a declarat vacant un mandat de deputat ce aparținea PAS – urmare a decesului parlamentarului Iurie Păsat. În acest context, deputații au ținut un minut de reculegere.
Victoria Furtună – în Italia
Victoria Furtună, candidat desemnat la funcția de președinte al Republicii Moldova, a participat la conferința privind extinderea Uniunii Europene –„Extinderea UE: Țările Vecine”, organizată de Camera Deputaților a Parlamentului Italian, unde a ținut și un discurs.
Precizările lui Ion Chicu
Ion Chicu, candidatul Partidului Dezvoltare și Consolidării Moldovei, candidat la prezidențiale, a infirmat faptul că ar avea dificultăți în colectarea semnăturilor. El a anunțat că a colectat numărul necesar de semnături pentru susținerea sa la alegeri și va merge, la Comisia Electorală Centrală, la 16 septembrie.
Anunțul lui Ilan Șor
Ilan Șor, conducătorul Blocului „Victorie”, a anunțat că livrările de produse moldovenești către Rusia au fost reluate datorită Casei de Comerț a Moldovei, deschisă la începutul verii anului 2024. Printre primii care și-au livrat produsele în Rusia erau fermierii din Autonomia Găgăuză.
Mitingul Blocului „Victorie”
Un miting în apărarea Bisericii Ortodoxe din Moldova a avut loc în apropierea Mitropoliei din Chișinău. Reprezentanții Organizației de tineret a Blocului politic „Victorie” au ieșit cu pancarte pe care scria: . „O biserică, un neam!”, „Biserica suntem noi, credința noastră, Moldova noastră!”, „Sandu, nu te atinge de biserica noastră!”.
Discuție cu Oleg Vasnețov
Reprezentanții Blocului „Victorie”, în cadrul unei întrevederi, i-au mulțumit lui Oleg Vasnețov pentru activitatea sa în calitate de Ambasador al Federației Ruse în Moldova, în perioada 2018-2024.
sursa: Almanah Politic 2024







