[ X ]
Alegeri13 August 2025 13:26

Maxim Moroșan: Doar două secții în Federația Rusă - nu e doar o discriminare, ci o încercare deliberată de a priva sute de mii de oameni de dreptul de vot

Maxim Moroșan, liderul Organizației Teritoriale Bălți a PSRM, consilier în Consiliul Municipal Bălți, critică dur decizia privind deschiderea a doar două secții de votare în Federația Rusă la alegerile parlamentare din 28 septembrie, informează TRIBUNA. 

Într-o postare pe rețelele sociale, Maxim Moroșan a spus că, astfel Guvernul PAS a arătat încă o dată de ce se teme cu adevărat – de votul onest al cetățenilor moldoveni.

„Mai ales al celor care nu sunt de acord cu ei. În Rusia, nu pot falsifica rezultatele, așa că limitează numărul de secții de votare și buletine de vot. În Italia, unde locuiesc semnificativ mai puțini cetățeni ai noștri, sunt deschise 60 de secții de votare. Iar, în Rusia, unde, potrivit diferitelor surse, locuiesc între 300 și 500 de mii de moldoveni, există doar două. Aceasta nu este doar o discriminare, ci o încercare deliberată de a priva sute de mii de oameni de dreptul de vot. PAS este gata să facă orice pentru a rămâne la putere. Se tem să nu-și piardă locurile, se tem de sosirea celor care le vor dezvălui schemele corupte și vor distruge planurile curatorilor lor occidentali”, spune socialistul.

Politicianul mai crede că, PAS nu are șanse la alegerile viitoare.

„Percheziții, presiuni asupra opoziției, rețineri – toate acestea sunt deja folosite. Dar nici poliția, nici procurorii nu-i vor ajuta. Nici măcar diaspora din țările UE nu-i mai crede: în loc de „viața europeană” promisă, PAS a adus doar prețuri europene, arme și vorbe goale. Pe 28 septembrie, oamenii se vor trezi. Și atunci nicio secție de votare închisă nu-i va mai salva”, conchide politicianul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...