[ X ]
Alegeri10 August 2025 11:50

Încă un partid a fost înregistrat în cursa electorală

Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a aprobat mai multe hotărâri ce vizează alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, informează TRIBUNA.

CEC a înregistrat lista de 54 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.

Totodată, a fost înregistrat simbolul partidului, a fost confirmat reprezentantul în Comisia Electorală Centrală și persoana responsabilă de finanțe (trezorierul).

Candidații înregistrați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care cad sub incidența prevederilor art. 16 alin. (3) din Codul electoral nr. 325/2022, își vor suspenda activitatea din funcția pe care o dețin pe durata campaniei electorale. Nesuspendarea din funcție va duce la anularea înregistrării și excluderea candidatului respectiv din lista concurentului electoral.

De asemenea, a fost înregistrat grupul de inițiativă în număr de 11 persoane, pentru colectarea semnăturilor în susținerea domnului Oleg Bolotnicov în calitate de candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, desemnat de adunarea cetățenilor. Grupul de inițiativă va colecta semnăturile susținătorilor până la data de 19 august 2025.

În aceeași ședință, CEC a confirmat un jurnalist din partea Instituției Private „Radio Orhei” pentru reflectarea și monitorizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și a modificat componența nominală a Consiliului electoral al circumscripției electoral raionale Strășeni, nr. 30.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...