[ X ]
Important7 August 2025 08:51

Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Nick Pietrowicz. Au discutat despre cooperarea bilaterală

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri ad-interim al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, informează TRIBUNA. 

Ministrul Mihai Popșoi i-a urat bun venit la Chișinău însărcinatului cu afaceri, Nick Pietrowicz, exprimând încrederea într-o colaborare productivă pe durata mandatului său.

Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării moldo-americane în domenii strategice, cu accent pe reformele democratice și susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Oficialii au abordat și riscurile legate de interferențele străine și pregătirile pentru alegerile din acest an.

„Parteneriatul cu Statele Unite s-a reflectat în rezultate concrete, mai ales în ceea ce privește securitatea energetică, cibernetică și reziliența instituțională. SUA ne-a fost alături în momente-cheie, iar acest sprijin rămâne esențial”, a menționat ministrul Mihai Popșoi.

Nick Pietrowicz a apreciat progresele Republicii Moldova și a reiterat sprijinul SUA pentru reformele aflate în derulare și pentru consolidarea statului de drept.

Întrevederea a reconfirmat relația de încredere și dialogul constant dintre Republica Moldova și Statele Unite, într-un context regional complex.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...