[ X ]
Important4 August 2025 09:00

(ACUM 1 AN) Decizia Blocului „Împreună” 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 4 august 2024. 

Decizia Blocului „Împreună” 

Blocul „Împreună” și-a desemnat candidatul la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, prin vot secret, în două tururi. Era vorba de Octavian Țîcu, care nu era membru al vreunui partid. Potențiali candidați au mai fost Igor Munteanu – liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, și Ștefan Gligor – președintele Partidului Schimbării.

Aniversarea MRM 

Partidul Politic Mişcarea Respect Moldova (MRM) a marcat 1 an de la înregistrarea oficială, devenind cel mai tânăr partid care se implica în alegerile locale generale din toamna anului 2023. Cu un mesaj de felicitare, adresat colegilor, a venit președintele partidului, Eugeniu Nichiforciuc.

Vizite prin țară 

Mai mulți pretendenți la șefia țării au fost în vizite în localități: Andrei Năstase – la Ungheni, Valeriu Pleșca – la Bucovăț, Ion Chicu – la Pervomaiscoe, Vasile Tarlev – la Taraclia, Irina Vlah – la Zăbriceni. Și președintele Parlamentului, Igor Grosu a efectuat o vizită în teritoriu – a sărbătorit, alături de consăteni, hramul satului natal – Andrușul de Sus.

Discuția conducerii Congresului Civic cu Alexandr Stoianoglo 

Conducerea Partidului Congresului Civic s-a întâlnit cu Alexandr Stoianoglo, pretendent la șefia statului, înaintat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Discuția a vizat chestiuni de tactică a opoziției în alegeri, situația din țară și posibile priorități de top pentru viitorul președinte.

Ședințele Blocului „Victorie” 

Blocul „Victorie” a desfășurat consiliile politice în mai multe raioane ale Moldovei concomitent. În cadrul ședințelor s-a discutat despre referendum și alegerile prezidențiale.

sursa: Almanah Politic 2024

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...