[ X ]
Important25 Iulie 2025 10:41

Calea Ferată din Moldova” anunță că și-a onorat integral obligațiile acumulate față de circa 1000 de salariați

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță că, datorită sprijinului în mărime de 50 milioane lei, alocat de Guvernul Republicii Moldova, și-a onorat integral obligațiile acumulate față de circa 1000 salariați, care au fost concediați la atingerea limitei vârstei de pensionare și a celor, care au încetat raporturile de muncă din propria inițiativă, informează TRIBUNA.

Achitarea integrală a acestor categorii de personal este un pas important în remedierea situației economico-financiare a întreprinderii.

Optimizarea cheltuielilor, reducerea pierderilor financiare și eficientizarea activității, întreprinderea măsurilor de reorganizare instituțională, a permis înregistrarea unei evoluții pozitive în domeniul financiar. Spre exemplu, dacă în luna ianuarie 2025 pentru suplinirea fondului salarial erau necesare 42.5 milioane lei, pentru luna iunie curent sunt suficiente 29 milioane lei, doar la acest capitol economia constituie 13.5 milioane lei.

Necesită menționat faptul, că în ultimele 2 luni (iunie-iulie) angajații au primit 3 salarii: pentru lunile noiembrie-decembrie 2024 și ianuarie 2025.

Flexibilitatea în planificarea logisticii, tarifele acceptabile pentru contractanți, alocarea și utilizarea rațională a materialului rulant și alte facilități oferite au lărgit gama și volumul de încărcături, transportate pe linia de fier. Dacă întreprinderea a început anul cu încasări de circa 27 milioane lei, în iunie 2025 încasările constituie circa 57 milioane lei.

Reorganizarea domeniului feroviar din Moldova vizează atragerea de investiții, creșterea veniturilor și modernizarea rețelei feroviare, încât această ramură strategică să devină competitivă, sigură și convenabilă pentru călători și marfă. Însă în atingerea acestor obiective nu poate fi supraestimată importanța profesioniștilor, care sunt forța motrice și joacă un rol cheie în implementarea acestor reforme.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Misiunea dificilă, dar nu imposibilă, a noului Guvern Premierul Vasile Tofan preia conducerea Guvernului într-o perioadă destul de complicată pentru ţară. ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...