TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 12 iulie 2024.
Atelier în domeniu electoral
Membrii CEC, funcționari ai Aparatului Comisiei Electorale Centrale și ai Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, dar și președinții Consiliilor electorale de circumscripție electorală de nivelul II au participat, timp de 2 zile, la un atelier de lucru în cadrul căruia și-au consolidat capacitățile de comunicare și planificare strategică. Participanții au discutat proiectul programului calendaristic privind acțiunile de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumului republican constituțional.
Întâlnirea deputaților BCS cu Ambasadorul Turciei
Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Bătrîncea, împreună cu președintele Grupului de prietenie cu Republica Turcia în Parlamentul Republicii Moldova, Fiodor Gagauz, și membrul Comitetului Politic Executiv al PSRM, Vladimir Odnostalco, au avut o întâlnire cu Ambasadorul Turciei la Chișinău, Uygar Mustafa Sertel.
Cererea PSDE
Partidul Social Democrat European a cerut partidului de guvernare și șefului statului să demonstreze angajament real față de valorile europene prin combaterea traseismului politic, prin includerea în proiectul ce sancționa coruperea electorală (votat în prima lectură) a sancțiunilor pentru traseismul politic.
Conlucrarea PCRM cu Blocul „Victorie”
Blocul Politic „Victorie” a salutat decizia comuniștilor de a participa la referendum și de a vota „împotriva” integrării europene. În aceeași zi, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova s-a alăturat cererii Blocului „Victorie” privind demiterea președintelui Parlamentului, Igor Grosu – deputații au semnat proiectul privind destituirea lui din funcție.
Inaugurare la Parlament
La Parlament a fost inaugurată o expoziție de desene și eseuri ale unor elevi din țară, menită să promoveze educația incluzivă, să combată discriminarea și să încurajeze persoanele dezavantajate.
Deputați – în Italia
Un grup de deputați au efectuat o vizită de lucru la Roma, la invitația Comisiei afaceri externe și comunitare din cadrul Camerei Deputaților a Parlamentului italian. Din delegația Legislativului, condusă de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, au mai făcut parte Ina Coșeru, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană și Mihail Druță, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Italiană.
Ședință condusă de Premier
Prim-ministrul Dorin Recean a convocat la Guvern o ședință cu ministrul Justiției, ministrul Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției, reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate, Procuratura Generală și Consiliul Superior al Magistraturii, după ce, la 8 iulie, în plină zi, la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei a fost împușcat un cetățean turc, care era anunțat în căutare internațională de către autoritățile de drept ale Marii Britanii.
Recomandările Guvernului
În contextul codului roșu de caniculă – cu temperaturi de peste 40 de grade, anunțat până pe 17 iulie, Guvernul a venit cu o serie de recomandări în adresa cetățenilor.
Discuția lui Andrei Năstase cu Jeffrey Kram
Andrei Năstase, ex-ministru, pretendent la funcția de șef al statului, a avut o discuție cu Jeffrey Kramb, consilier politic al Statelor Unite ale Americii în cadrul reprezentanței diplomatice din Republica Moldova.
Îndemnul Blocului „Victorie”
Blocul „Victorie” a lansat un îndemn în adresa șefului statului – „să convoace imediat Consiliului Suprem de Securitate în urma crimei oribile din sectorul Râșcani și să demită conducătorii incompetenți de la SIS și Poliție”. Marina Tauber, deputat și secretar executiv al Comitetului Executiv al Blocului, a condamnat reglările de conturi dintre lideri criminali și a subliniat că astfel de tragedii pun în pericol securitatea oamenilor.
Hotărârea Curții Constituționale
Președintele Maia Sandu nu și-a depășit atribuțiile constituționale atunci când a semnat decretul prin care Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din funcția de procuror general – constatarea a fost făcută de Curtea Constituțională, care a declarat inadmisibilă sesizarea unui grup de deputați BCS, depusă în noiembrie 2023, privind verificarea constituționalității actului.
sursa: Almanah Politic 2024







