Partidul Național Moldovenesc (PNM) a anunțat că rămâne deschis la cooperare cu forțele proeuropene și unioniste la alegerile parlamentare. De asemenea, formațiunea a dezvăluit că a participat la negocieri cu alte partide, însă acestea au fost fără rezultat, informează TRIBUNA.
„În aprilie 2025, Partidul Național Moldovenesc a lansat un apel sincer pentru unitatea forțelor proeuropene și unioniste, ca răspuns direct la pericolul tot mai organizat al forțelor pro-ruse. Nu a fost un gest simbolic, ci o inițiativă reală de construcție politică, însoțită de propuneri concrete și deschidere totală la dialog și colaborare. Am participat luni întregi la negocieri cu partide de dreapta, oferind soluții și disponibilitate pentru compromisuri. Cu toate acestea, am constatat lipsa voinței reale de cooperare. Apelurile publice la unitate sună astăzi bine, dar vin tocmai din partea celor care au blocat ceea ce pretind că susțin”, se spune într-o declarație a partidului.
Potrivit PNM, „în teren, cetățenii cer răspunsuri: unde e dreapta unită, dacă toți se țin de scaune și nimeni nu renunță la nimic? În timp ce guvernarea actuală își pierde sprijinul, partidele pro-europene extraparlamentare riscă să rateze momentul din cauza orgoliilor și lipsei de acțiune comună. Ne aflăm într-un colaps politic, alimentat de fragmentare și lipsă de viziune colectivă”.
„Partidul Național Moldovenesc rămâne deschis la cooperare sinceră. Nu urmărim funcții, ci soluții. Nu jucăm teatru politic, dar ne asumăm responsabilitatea unui proiect național serios. Încă mai este timp să construim împreună – însă numai dacă efortul e autentic și orientat spre interesul comun, nu spre supraviețuirea electorală a fiecăruia în parte” – se mai menționează în declarație.







