TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 7 iulie 2024.
Ședința PAS
Ședința Consiliului Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a avut loc la Chișinău. La eveniment au participat și Președintele țării, Maia Sandu, și Prim-ministrul Dorin Recean.
RPL s-a încheiat
Recensământul populației și locuințelor 2024 (RPL), care a început la 8 aprilie, s-a încheiat la 7 iulie 2024. Acesta era al treilea recensământ al populației de la declararea independenței țării.
Vizită la Telenești
Președintele Maia Sandu a vizitat orașul Telenești, unde a avut loc Festivalul „Hora Sânzienelor”.
Apelul lui Andrei Năstase
Ex-ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase a comunicat că Guvernul pregătea o inițiativă legislativă ce viza anularea scutirilor la TVA pentru arenda terenurilor agricole, „o inițiativă periculoasă cu consecințe economice și sociale extrem de negative și greu de estimat, o inițiativă care va nenoroci aproape 700 000 de oameni și va afecta și mai rău agricultura”. În acest sens, el a venit cu un apel către conducerea țării să retragă inițiativa.
sursa: Almanah Politic 2024







