[ X ]
Important16 Iunie 2025 11:29

Avocatul copilului s-a autosesizat în legătură cu incidentul de la Marșul Pride, în cadrul căruia un copil ar fi fost expus pericolului

Avocatul copilului, Vasile Coroi, a anunțat că s-a autosesizat în legătură cu incidentul de la Marșul Pride, în cadrul căruia un copil ar fi fost expus pericolului de către un adult în timp ce acesta încerca să forțeze cordonul de carabinieri, informează TRIBUNA. 

Potrivit declarației oficiale, Vasile Coroi va solicita organelor de drept investigarea cazului în baza prevederilor Codului contravențional sau penal, în funcție de circumstanțele stabilite.

De asemenea, Avocatul copilului va înainta o solicitare către autoritatea tutelară pentru evaluarea situației copilului implicat și a mediului familial. Măsurile care vor fi întreprinse vor depinde de concluziile acestor evaluări.

„Siguranța copilului este prioritară, indiferent de contextul în care se produce un incident. Vom urmări cu atenție evoluția acestui caz și intervenim în limitele mandatului legal”, a precizat Vasile Coroi.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...