TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 15 iunie 2024.
Mesajul Maiei Sandu
Președintele Maia Sandu a salutat decizia Uniunii Europene privind începerea negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Într-un mesaj pe platforma X, șeful statului a menționat că aceasta reprezenta un pas important al Republicii Moldova spre o Europă mai puternică și mai unită.
PSRM a desfășurat Marșul Familiei
Igor Dodon, președintele PSRM, deputați ai fracțiunii parlamentare, consilieri municipali, reprezentanți ai Partidului Socialiștilor și ai „Gărzii Tinere” din mai multe raioane ale țării, însoțiți de membrii familiilor lor, au participat la Marșul Familiei, organizat la Chișinău „în susținerea familiei tradiționale și a valorilor autentice”. La eveniment au participat şi cetățeni, dar și fețe bisericești. Participanții au mers pe Bulevardul Grigore Vieru spre Catedrala Mitropolitană, unde au fost ținute mai multe discursuri.
Șeful statului – în Elveția
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a participat la Summitul pentru Pace în Ucraina, alături de Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskiy și Președintele Elveției, Viola Amherd, gazda evenimentului. Șeful statului a menționat că, în Elveția, împreună cu liderii din 100 de țări și organizații internaționale, a discutat despre cum să fie restabilită pacea în Europa.
Declarația MRM
Mişcarea Respect Moldova (MRM) a salutat decizia Uniunii Europene de a începe oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina pe data de 25 iunie, calificând-o drept „una istorică şi de mare importanţă pentru Republica Moldova şi Ucraina, mai ales în contextul regional ce s-a creat în ultimii doi ani”.
Pozițiile PLDM și PSDE
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a condamnat decizia conducerii politice a Republicii Moldova de a suspenda din funcție directoarea interimară a Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Aliona Strâmbeanu – după ce câțiva dansatori au participat la un eveniment la Moscova, și a constatat că „declarațiile făcute de deputatul PAS, Oazu Nantoi, de la tribuna Parlamentului sunt nu doar de prost gust, ci și extrem de ofensatoare… Afirmând că „Fetele frumoase din Moldova vor avea perspective strălucitoare… în bordeluri pentru soldații eliberatori” nu face decât să insulte și să denigreze femeile din cadrul ansamblului „Joc” dar și toate femeile Moldovei”, Cu o declarație la subiect a venit și Partidul Social Democrat European din Moldova, care și-a exprimat solidaritatea cu Ansamblul „Joc” și a cerut demisia imediată a ministrului Culturii.
Flori la bustul lui Mihai Eminescu
Conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, împreună cu mai mulți deputați, consilieri municipali și activiști ai PSRM au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu din parcul central al capitalei, cu prilejul comemorării a 135 de ani de la moartea marelui poet.
sursa: Almanah Politic 2024







