[ X ]
Important7 Iunie 2025 13:17

(ACUM 1 AN) Inițiativa „Cetățeni pentru Europa” - lansată

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 7 iunie 2024. 

Întrevederile socialiștilor 

Delegația Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, a avut întrevederi cu: guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin; vicepreședintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse din partea partidului „Spravedlivaya Rossia – Za pravdu”, Alexandr Babakov; președintele guvernului Republicii Bashkortostan, anterior copreședinte al organizației obștești „Delovaia Rossia”, Andrei Nazarov.

Îndemnul PSDE 

În ultima zi de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, Partidul Social Democrat European a venit cu un mesaj de mobilizare, îndemnând moldovenii cu cetățenie română să iasă duminică, 9 iunie, la vot, să susțină Partidul Social Democrat din România și să voteze Alianța PSD-PNL.

Mesaj pentru sindicaliști 

Prim-ministrul Dorin Recean a felicitat membrii organizațiilor sindicale din domeniul afacerilor interne și din sectorul educației cu prilejul Zilei Sindicalistului. Mesajul a fost transmis în cadrul Forumului liderilor sindicali.

Ședința Platformei Anticorupție 

Rezultatele și provocările în judecarea cauzelor de corupție și implementarea măsurilor de prevenire a acestui fenomen în sistemul judiciar au fost câteva dintre subiectele discutate la cea de-a treia ședință a Platformei Anticorupție, desfășurată la Ministerul Justiției. La ședință a participat și Premierul Dorin Recean.

Campanie pentru alegeri 

Comisia Electorală Centrală, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, au anunțat lansarea unei campanii de informare menită să crească gradul de conștientizare în rândul alegătorilor despre importanța înregistrării prealabile, inclusiv pentru votul prin corespondență, la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024.

Discuția lui Dorin Recean cu investitori chinezi 

Beneficiile de a investi în RM și domeniile cu cel mai mare potențial de dezvoltare au fost printre subiectele discutate, la Casa Guvernului, de către Prim-ministrul Dorin Recean și o delegație formată din reprezentanți ai 19 companii chineze. Participanții au avut ocazia să adreseze mai multe întrebări și să discute cu reprezentanții instituțiilor naționale de la Agenția de Investiții și Ministerul Energiei.

Evaluarea Republicii Moldova

Comisia Europeană le-a transmis ambasadorilor UE că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Totodată, în raportul Comisiei Europene către Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă UE – principalul grup de pregătire a Consiliului, Republica Moldova a fost evaluată ca îndeplinind și ultimele trei recomandări ale Comisiei Europene. În context, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov a mulțumit țărilor membre ale UE pentru susținerea Republicii Moldova în parcursul său european.

Instruire pentru judecători și procurori 

În contextul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, 46 de judecători și procurori au participat la seminarul privind „Particularitățile de examinare și soluționare a litigiilor electorale de către instanțele de judecată la alegerile Președintelui Republicii Moldova”.

Inițiativa „Cetățeni pentru Europa” – lansată

A fost lansată inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa”, menită să sprijine eforturile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Grupul format din personalități marcante din diverse domenii, inclusiv fostul vicepremier Nicu Popescu, și-a propus să promoveze integrarea europeană a țării și să informeze corect publicul despre avantajele aderării la blocul comunitar.

Informații despre recensământ 

Biroul Național de Statistică a informat că, la finele zilei de 6 iunie 2024, în cadrul Recensământului populației și locuințelor au fost recenzate circa 1582 mii de locuințe (inclusiv cele ocupate, secundare și neocupate) și circa 2304 mii de persoane (numărul populației recenzate includea atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită în Republica Moldova). În aceeași zi, Biroul  a lansat un apel către cetățenii care nu au fost încă recenzați – să urmeze anumiți pași pentru a contacta recenzorul responsabil de regiune.

Constatarea Promo-LEX

Promo-LEX a analizat ședința în plen a Parlamentului din data de 6 iunie 2024 și a constatat că „Legislativul nu a asigurat respectarea transparenței decizionale pentru toate proiectele de acte normative votate”.

Discursul lui Igor Dodon 

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul sesiunii cu tema „Requiem pentru Europa: o nouă eră a cooperării internaționale. Trecerea la un model multipolar al economiei mondiale” de la Forumul Economic Internațional, desfășurat la Sankt Petersburg, Federația Rusă, a ținut un discurs cu privire la prezentul și perspectivele Uniunii Europene.

Igor Grosu – la Cahul 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu s-a aflat în vizită în raionul Cahul. Alături de cadrele didactice și studenții Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, șeful Legislativului a participat la evenimentul de aniversare a 25 de ani de la fondarea instituției de învățământ.

Ex-deputat, reținut în SUA 

Ex-deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Vadim Vacarciuc, a fost reținut, în SUA, fiind acuzat de utilizare neautorizată a documentului unei persoane.

sursa: Almanah Politic 2024

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...