TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 3 iunie 2024.
Apel către deputați
Irina Vlah, fondatoarea Asociației „Platforma Moldova”, a venit cu un apel către deputați „privind necesitatea suspendării din funcție a șefului statului”. Ea a afirmat că „atunci când a fost învestită în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a depus jurământul, care este prevăzut în Articolul 79 alin. 2 din Constituţie: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția şi legile țării, să apăr democrația, drepturile şi libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”, însă l-a încălcat flagrant.
Anunțurile PSDE
Partidul Social Democrat European a anunțat despre reconstituirea Organizației Teritoriale PSDE Hâncești și alegerea noilor organe de conducere, în frunte cu Vasile Gajiu. La întrunirea de reconstituire a OT PSDE Hîncești a participat inclusiv conducerea PSDE: președintele Ion Sula, vicepreședintele Eremei Priseajniuc şi secretarul general, Iurie Cazacu. De asemenea, PSDE a anunțat că, consultările cu organizațiile teritoriale ale formațiunii au continuat cu vizita la PSDE Strășeni.
Îndemnul PAS
Igor Grosu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), împreună cu mai mulți deputați, primari, a desfășurat o conferință de presă cu tema „Mergem la vot la europarlamentarele din 9 iunie”, îndemnând cetățenii moldoveni cu cetățenie europeană să voteze la europarlamentare.
Percheziții într-un dosar de finanțare ilegală
Poliția a anunțat că, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, au descins săptămâna trecută, cu 30 de percheziții domiciliare și la schimburile valutare implicate în schema de finanțare ilegală a formațiunilor politice afiliate lui Ilan Șor. Ca rezultat, polițiștii au ridicat sume de bani în diferită valută în valoare de aproximativ 3 000 000 de lei.
Live-ul lui Andrei Năstase
Andrei Năstase, fost ministru al Afacerilor Interne, într-un live pe Facebook, a amintit că s-au împlinit 6 ani de la momentul în care a câștigat alegerile din Chișinău, „care a fost urmat de frauda istorică a regimului oligarhic, prin care au furat votul oamenilor și au anulat rezultatul alegerilor”.
Deciziile PLDM
Biroul Permanent Central al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anunțat că a decis să înainteze candidatura lui Vladimir Filat la funcția de Președinte al Republicii Moldova în cadrul alegerilor prezidențiale și să participe în calitate de concurent electoral în cadrul referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024.
Reacția Amnesty International
După adoptarea amendamentelor la Codul Penal de către Parlamentul Republicii Moldova care redefineau „trădarea de patrie”, Veaceslav Tofan, directorul executiv al Amnesty International Moldova, a venit cu o declarație, în care a subliniat că modificarea Codului Penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlament, era alarmantă, iar definiția lărgită a trădării de patrie era vagă și deschisă abuzurilor. El a cerut Parlamentului să abroge legea și a îndemnat pe șeful statului să nu o promulge.
Întrevederea lui Dorin Recean cu Didier Reynders
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Didier Reynders, Comisarul european pentru justiție. Oficialii au vorbit despre reforma justiției, politicile anticorupție promovate de autorități și provocările hibride.
Îndemnul șefului statului
Președintele Maia Sandu a participat la Recensământul populației și locuințelor 2024 și i-a îndemnat pe toți cetățenii să participe, să fie amabili cu recenzorul și să răspundă corect la întrebări.
Precizările BNS
Biroul Național de Statistică a anunțat că, la finele zilei de 2 iunie 2024 în cadrul Recensământului populației și locuințelor au fost recenzate circa 2 milioane 230 de mii de persoane (numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită) și circa 1 milion 500 de mii de locuințe (inclusiv cele ocupate, secundare și neocupate).
Ședința PDCM
La inițiativa mai multor locuitori ai raionului Briceni, a fost creată Organizația Teritorială Briceni a Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. La conferința raională a participat și președintele PDCM, Ion Chicu, dar și vicepreședintele Anatol Usatîi.
Rezultatele Sondajului privind Bugetul Deschis
Republica Moldova a înregistrat îmbunătățiri semnificative privind accesul public la informațiile bugetare, conform Sondajului privind Bugetul Deschis 2023. Scorul de transparență bugetară al Republicii Moldova a crescut de la 65 de puncte în anul 2021 până la 81 de puncte în 2023 din totalul de 100. Rezultatele sondajului au fost prezentate de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup în cadrul unei conferințe de presă.
Ședință în dosarul Evgheniei Guțul
O nouă şedinţă în dosarul în care era judecată Evghenia Guțul, bașcan al Găgăuziei, a început cu întârziere din cauza unei alerte cu bombă. Concomitent cu ședința, a avut loc și un protest al simpatizanților Evgheniei Guțul.
sursa: Almanah Politic 2024







