[ X ]
Important31 Mai 2025 09:48

Prim-ministrul, la inaugurarea clădirilor statului major al Batalionului geniu ,,Codru” din Negrești: „Aveți o reputație foarte bună”

Prim-ministrul Dorin Recean a participat împreună cu ministrul Apărării Anatolie Nosatîi la inaugurarea clădirilor statului major al Batalionului geniu ,,Codru” din Negrești. Renovările au fost efectuate pentru a crea condiții moderne de activitate și instruire a militarilor, informează TRIBUNA. 

Au fost renovate și dotate cu toate cele necesare: clădirea statului major, blocul alimentar și cazangeria, a fost amenajat și iluminat întreg teritoriul. Lucrările s-au desfășurat în perioada august 2024 – martie 2025, în total fiind investite circa 30 de milioane de lei din bugetul public.

Prim-ministrul Dorin Recean a remarcat profesionalismul geniștilor din Republica Moldova, recunoscut la nivel internațional, și le-a mulțumit pentru dedicație. „Aveți o reputație foarte bună, v-ați câștigat reputația prin muncă, prin asumare de risc, prin curaj”, a accentuat premierul Dorin Recean.

A fost menționată implicarea geniștilor moldoveni în eliminarea explozibililor ca urmare a războiului de pe Nistru, în misiunile internaționale de deminare din Irak și Kosovo, sprijinul și instruirile oferite geniștilor din Ucraina. De asemenea, geniștii se ocupă de distrugerea obuzelor și a altor elemente explozibile găsite pe teritoriul țării, precum și participă la misiuni civile de înlăturare a urmărilor calamităților naturale.

Premierul Dorin Recean a asigurat că investițiile în infrastructura Armatei Naționale vor continua, astfel încât aceasta să fie dotată conform standardelor internaționale. „Va crește și dinamica, dar și amploarea investițiilor noastre în capacitatea de a ne apăra țara și de a ne simți mândri, de a ne construi viața noastră aici, acasă”, a adăugat șeful Executivului.

Batalionul geniu a fost format în anul 1992, iar în 1993 a primit denumirea „Codru”. Până în prezent, Batalionul geniu a participat la circa 3300 de misiuni de deminare a teritoriului Republicii Moldova, nimicind peste 95 de mii de obiecte explozive. 

În anul 2010, batalionului i-a fost acordată distincția de stat Ordinul „Credință Patriei” clasa I, fiind prima unitate militară din Republica Moldova decorată cu acest ordin. 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...