[ X ]
Important28 Mai 2025 15:18

Șeful Legislativului: Alegerile prezidențiale recente din Republica Moldova, România și Germania ne-au oferit lecții valoroase

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut întrevederi cu europarlamentari din Comisia specială a Parlamentului European privind Scutul european pentru democrație (EUDS) și cu coraportori ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se află, în aceste zile, în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe riscurile propagandei și dezinformării și posibilele soluții pentru combaterea acestora, informează TRIBUNA. 

28.05.2025 – Întrevederea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu membrii Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul European al Democrației

„Alegerile prezidențiale recente din Republica Moldova, România și Germania ne-au oferit lecții valoroase. Acestea ne întăresc convingerea că trebuie să fim și mai hotărâți în lupta împotriva propagandei venite de la Kremlin și a grupărilor criminale care încearcă să submineze democrațiile europene”, a accentuat șeful legislativului.

Oficialii s-au referit la faptul că Federația Rusă, folosindu-se de rețele sociale și grupări criminale, încearcă să influențeze alegerile și să susțină partide extremiste care destabilizează Europa. În context, Președintele Parlamentului a menționat că autoritățile din Republica Moldova luptă cu dezinformarea, demontează narativele false și îi sancționează pe cei care încearcă să intervină ilegal în procesele electorale.

„Vom continua să muncim împreună – instituții, cetățeni și parteneri internaționali – pentru o Moldovă sigură, democratică și ferm ancorată în Europa”, a conchis șeful legislativului.

26.05.2025 Întrevederea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu delegația coraportorilor Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE)
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...