[ X ]
Important26 Mai 2025 06:01

Ion Ceban: PAS simte că pierde puterea, de asta inventează tot felul de presiuni prin instituțiile pe care le controlează

Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională, unul dintre liderii Blocului Alternativa, spune că “PAS, după 4 ani de guvernare, anunță falnic că pornește prin țară să discute cu cetățenii despre programul de guvernare. Dar până acum ce au făcut?”, informează TRIBUNA.

Politicianul a declarat că, cei din PAS merg să vorbească cu oamenii în campanie și iar în campanie.

De asemenea, în cadrul întâlnirilor cu cetățenii, liderul MAN a spus că, PAS simte că pierde puterea, de asta inventează tot felul de presiuni prin instituțiile pe care le controlează.

O guvernare mai nocivă și „virgină” la suprafață nu a existat niciodată.

“Acesta este răspunsul la întrebarea pe care am primit-o la Cahul, în cadrul discuțiilor cu cetățenii, despre cum mai rezist la toate presiunile PAS”, a precizat el.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...