TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 15 mai 2024.
Marina Tauber – fără birou
Deputata Marina Tauber a anunțat că i-a fost interzis accesul în biroul său din Parlament. „Recent, președintele Parlamentului public și, ca întotdeauna, fără motiv, m-a amenințat cu unele consecințe. Mi-a promis că, în curând, voi auzi despre ele. Ei bine, am aflat”, a scris ea.
Vizită în Estonia
În perioada 13-15 mai, mai mulți reprezentanți ai Blocului „Împreună” s-au aflat într-o vizită de lucru în Estonia – în orașele Tallinn, Keila și Tartu. Vizita a avut loc la invitația Partidului Reformierakond, aflat la guvernare, condus de Prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas.
Program aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat, în ședință, Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024. Astfel, în localitățile din Zona de Securitate urmau să fie implementate 26 proiecte în valoare de 13 milioane de lei, iar proprietarii terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbnița -Tiraspol urmau să beneficieze compensații în valoare de 2 milioane de lei.
Întâlnirea lui Mihai Popșoi cu Hanke Bruins Slot
Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot.
„Prima Casă PLUS” – anunțat
De Ziua Internațională a Familiei, șeful statului, Maia Sandu a anunțat că a discutat cu reprezentanții Guvernului să extindă Programul „Prima Casă” și să vină cu un program nou – „Prima Casă PLUS”, prin care să ofere acces la aceste resurse mai multor tineri, nu doar celor care lucrează în instituțiile statului.
Anunț despre pornirea unei cauze penale
Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au anunțat despre pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu circa 130 000 dolari (peste 2 300 000 lei) aduși în țară de pasagerii sosiți din Moscova. Potrivit oamenilor legii, banii au fost introduși în țară de către pasagerii a două curse avia, prin Istanbul. Cei aproape 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii.
Întrevederile lui Dorin Recean
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, aflat într-o vizită în Republica Moldova. De asemenea, șeful Guvernului a avut o întâlnire cu echipa UN Women Moldova, condusă de ambasadoarea și reprezentanta permanentă a Panamei la Națiunile Unite, președinta Consiliului Executiv al UN Women, Markova Concepcion Jaramillo.
Întâlnirea conducerii MRM cu Tadas Valionis
Eugeniu Nichiforciuc, preşedintele Mişcării Respect Moldova, și Radu Burduja, prim-vicepreşedintele formaţiunii, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova, Tadas Valionis.
Vizita lui Miloš Vystrčil
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a avut o întrevedere cu Președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, aflat într-o vizită în Republica Moldova.
Felicitări de Ziua Familiei
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a transmis sincere felicitări și urări de bine tuturor cetățenilor țării noastre cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, marcată pe întregul glob. Cu un mesaj similar a venit și Partidul Social Democrat European.
Susținere pentru Marina Tauber
Au avut loc alte două ședințe de judecată pe două din capetele de acuzare împotriva Marinei Tauber, deputat în Parlament și vicepreședinte al Blocului Politic „Victorie”. Zeci de cetățeni au mers să o susțină, scandând lozinci în sprijinul parlamentarului.
Precizarea PA
În contextul interesului sporit și multiplelor întrebări din partea presei despre scrisoarea care a apărut în spațiul public la 14 mai 2024, Procuratura Anticorupție (PA) a precizat că „scrisoarea semnată de Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, adresată către candidații nepromovați de către Comisia Pre-Vetting” era autentică. Totodată, cu reacții la subiect și critici în privința reformei justiției au venit mai mulți politicieni: Renato Usatîi, Igor Dodon, Vlad Filat, Dinu Plîngău, Igor Munteanu, Tudor Ulianovschi.
Cerere privind Partidul „Șansă”
Ministerul Justiției a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată prin care solicita aplicarea prevederilor Legii cu privire la partidele politice, privind limitarea activității Partidului Politic „Şansă”, pentru un termen de 6 luni. Conducerea Partidului „Șansă” a venit cu o reacție, precizând că a furnizat toate documentele necesare și acestea erau în regulă.
Program lansat de PAS
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău a lansat un program de salvare a Chișinăului. Despre aceasta a anunțat Zinaida Popa, șefa fracțiunii, în cadrul unei conferințe de presă.
4 candidați înscriși
Termenul pentru depunerea dosarelor în concursul pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova s-a încheiat, fiind înregistrate 4 dosare: Cernei Alexandru – procuror; Iachimovschi Octavian – procuror; Munteanu Ion – procuror; Vornicescu Grigore – ex-lector universitar.
Anunțul PDCM
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a anunțat că va sugera Curții de Conturi a Uniunii Europene „să auditeze utilizarea banilor publici europeni pentru așa-zisa reformă a justiției, transformată de PAS într-o banală spălare de bani”.
Aniversarea PAS
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a marcat 8 ani de la fondare. „Acum 8 ani, Maia Sandu, alături de un grup de oameni entuziaști, care au vrut să facă o altfel de politică în Republica Moldova, a fondat Partidul Acțiune și Solidaritate. Astăzi, guvernarea PAS, împreună cu oamenii acestei țări, duce Republica Moldova în Uniunea Europeană și construiește, treptat, Europa acasă” – se spunea în mesajul de aniversare.
Mesaje pentru Robert Fico
Premierul Dorin Recean a condamnat „atacul violent asupra premierului slovac Robert Fico”, care venise să salute mulțimea adunată în orașul Handlova, la finalul unei reuniuni guvernamentale, și a fost împușcat de un bărbat, fiind, ulterior, transportat în stare gravă la spital. Cu un mesaj similar a venit și șeful statului, Maia Sandu.
Problemă semnalată de Irina Vlah
Irina Vlah, președintele Asociației Obștești „Platforma Moldova”, a spus că, deși oficial a făcut deja bilanțul campaniei „Vocea Poporului”, sa decis să semnaleze despre „o gravă problemă” cu care se confruntau tot mai des locuitorii și oaspeții capitalei – abuzurile din partea poliției, mai ales din partea poliției rutiere.
sursa: Almanah Politic 2024







