[ X ]
Important13 Mai 2025 13:55

Șeful statului: Tinerii trebuie să aibă un rol important în consolidarea sprijinului popular pentru drumul european al țării

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la ceremonia dedicată celei de-a 30-a aniversări a organizației „Junior Achievement Moldova” – parte a rețelei internaționale JA Worldwide, cea mai mare organizație globală dedicată promovării educației economice, antreprenoriale și financiare în rândul tinerilor, informează TRIBUNA. 

Șefa statului a adresat felicitări echipei „Junior Achievement Moldova” pentru perseverența, inovația și parteneriatele durabile dezvoltate de-a lungul anilor – atât cu instituțiile statului, cât și cu mediul de afaceri, societatea civilă și partenerii de dezvoltare.

„30 de ani de activitate înseamnă, în primul rând, impact. Impact în viețile a sute de mii de copii și tineri care au beneficiat și beneficiază de programele Junior Achievement Moldova. Impact în școli, în comunități, în economie. Înseamnă o investiție pe termen lung în viitorul țării noastre”, a menționat Președinta Maia Sandu. 

În discursul său, șefa statului a reiterat angajamentul autorităților pentru sprijinirea educației economice și antreprenoriale, prin parteneriate public-private, prin susținerea startup-urilor și a inițiativelor de afaceri sociale, oferind tinerilor mai multe oportunități de afirmare acasă.

Președinta Maia Sandu a mai accentuat că tinerii au un rol important în procesul de aderare al țării noastre la UE. ”Voi, tinerii, veți beneficia cel mai mult de acest proiect. Dar acesta nu poate să întâmple fără contribuția voastră. Tinerii trebuie să aibă un rol important în consolidarea sprijinului popular pentru drumul european al țării, dar și în realizarea transformărilor în toate domeniile pentru ca să aducem UE acasă”, a notat șefa statului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...