Mitingul „1 Mai cu Viitorul Moldovei – Dreptate pentru cei care muncesc!” dedicat Zilei Internaționale a Muncii, a fost astăzi organizat de Partidul „Viitorul Moldovei” și Congresul Național al Industriașilor și Antreprenorilor din Moldova, informează TRIBUNA.
Participanții au transmis mesaje clare de unitate, demnitate și luptă pentru dreptate socială, salarii decente și respect pentru munca oamenilor.
Vasile Tarlev, președintele Partidului “Viitorul Moldovei”, a declarat că rezultatul politicii guvernamentale incompetente din acești ani a fost privatizarea în masă și falimentul întreprinderilor strategice.
“Un exemplu clar în acest sens este dezastrul pe care îl traversează în prezent calea ferată din Moldova. Concedierile în masă a lucrătorilor cu experiență din „fondul de aur” al întreprinderii și vânzarea de proprietăți arată clar că guvernul încearcă să scape de calea ferată. Așa s-a făcut mai devreme cu compania aeriană Air Moldova și așa se va întâmpla cu vânzarea portului Giurgiulești pe care l-am construit”, a menționat el.
Politicianul a remarcat că, numai în ultimii patru ani, peste 110.000 de locuri de muncă au fost tăiate și aproximativ 380.000 de oameni au părăsit țara.
“Puterea statului a fost uzurpată, statutul de neutralitate a fost încălcat și peste 60 de canale media, posturi de radio și televiziune au fost închise…”, a mai spus el.













