Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), spune că, azi, se împlinesc 35 ani de la arborarea oficială a tricolorului la Chișinău. Din 27 aprilie 1990, drapelul tricolor cu stema propusă de graficianul Gheorghe Vrabie a fost arborat în fața Casei Guvernului de la Chișinău ca simbol al suveranității RSSM (1990), mai târziu – declarației de independență (1991), informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, din 23 aprilie, 2010, tricolorul este onorat ca sărbătoare națională, ca un simbol de solidaritate și continuitate istorică.
“Tricolorul românesc este o mărturie vie a relației puternice dintre cele două state românești, dar și o promisiune a proiectului istoric față de care suntem datori. Visez clipa în care același tricolor va uni neamul și toți vorbitorii de limbă română într-un singur stat”, a mai spus Igor Munteanu.







