[ X ]
Important23 Aprilie 2025 13:06

PSDE cere guvernării PAS să înceteze să folosească banii publici și instituțiile de stat în interese politico-electorale

Partidul Social Democrat din Moldova (PSDE) spune că, în al patrulea an de guvernare, PAS se laudă că a decis, în premieră, să ofere ajutoare de Paște familiilor cu copii mici și persoanelor cu dizabilități, informează TRIBUNA.

“Coincidență sau ba, această premieră are loc cu cinci luni înainte de alegeri, ceea ce seamănă leit cu o acțiune eminamente electorală și încă finanțată din banii acordați de Uniunea Europeană.

Partidul Social Democrat European susține și încurajează orice ajutor social, menit să sprijine păturile defavorizate, doar că aceste acțiuni trebuie să fie sincere și constante și să nu fie folosite în scopuri politice, așa cum se întâmplă în cazul PAS.

Să nu uităm că aceeași guvernare PAS, a anulat, chiar în primul an de mandat, ajutoarele de Paște, acordate anual pensionarilor, în mărime de 700 de lei, menționând atunci că ei „nu fac pomeni”. Acum însă, brusc, înainte de alegeri, și-au schimbat atitudinea, ceea ce demonstrează clar scopul acestei „acțiuni de caritate””, se spune în declarație.

În același timp, potrivit PSDE, vedem iată că banii europeni sunt utilizați în scopuri clar electorale, fapt care stârnește îngrijorări, întrucât asistența financiară din partea UE ar trebui utilizată pentru proiecte de dezvoltare și investiții strategice, menite să consolideze instituțiile și economia, dar nu pentru PR politic, așa cum face PAS.

“Ajutoarele pentru populație trebuie făcute din Fondul Social, planificate din timp și aprobate conform procedurilor legale, nu prin improvizații juridice dictate de interesul politic.

Cerem, în acest context, guvernării PAS să înceteze să folosească banii publici și instituțiile de stat în interese politico-electorale, pentru că, în acest caz, avem tot temeiul să considerăm că procesul electoral este viciat din start, ceea ce pune la îndoială de pe acum corectitudinea alegerilor parlamentare din toamnă”, a conchis PSDE.

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova Autorităţile au demarat o serie de acţiuni importante ce vizează întreprinderile de stat şi aceasta este ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...