[ X ]
Important15 Aprilie 2025 14:13

Comisia securitate națională, apărare şi ordine publică a Parlamentului nu a susținut moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Apărării

Comisia securitate națională, apărare şi ordine publică a Parlamentului nu a susținut moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Apărării. Deputații au examinat, la ședința de astăzi a Comisiei parlamentare de profil, moțiunea înaintată de 18 deputați din Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, informează TRIBUNA. 

Potrivit autorilor, exprimarea votului de neîncredere față de politicile promovate de Ministerul Apărării este motivată de identificarea unor deficiențe în Strategia Națională de Apărare. Autorii moțiunii atrag atenția asupra promovării unor politici de apărare considerate că vin în contradicție cu prevederile fundamentale ale neutralității statului. O altă problemă sesizată în moțiune ține de managementul defectuos pe dimensiunea politicilor instituționale, soldat cu carențe în structurile din subordinea ministerului, inclusiv cu decese ale militarilor în exercițiu, consum şi circulație de droguri. De asemenea, autorii moțiunii invocă şi gestionarea defectuoasă a fondurilor externe şi bugetare investite în infrastructura militară.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a răspuns la întrebările deputaților și a respins punctual informațiile prezentate în moțiune. În rezultatul examinării proiectului, Comisia securitate națională, apărare şi ordine publică, cu votul majorității membrilor, nu a susținut moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Apărării.

Documentul urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce reforma fiscală trebuie tratată în contextul general al provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri      Unul din cele mai discutate subiecte în ultima perioadă este reforma fiscală, ce ar urma să fie implementată ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...