[ X ]
Important11 Aprilie 2025 10:04

11 de dosare au fost depuse la concursul pentru funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație al Moldelectrica

11 de dosare au fost depuse la concursul de selectare a 4 din cei 7 membri ai Consiliului de Administrație al Moldelectrica, lansat de Ministerul Energiei, informează TRIBUNA. 

Termenul de depunere a dosarelor a expirat joi, 10 aprilie, la ora 17:00, iar Comisia de concurs are la dispoziție un total de 20 zile lucrătoare pentru evaluarea candidaților.

Amintim că, Ministerul Energiei a lansat Concursul pentru selectarea și numirea pe criterii de merit a cel puțin patru din 7 membri ai Consiliului de administrație, care să nu reprezinte instituțiile administrației publice și a întreprinderilor cu capital de stat. Aceste angajamente au fost asumate de Republica Moldova prin implementarea Pachetului Energetic III al Uniunii Europene, de rând cu obligația de separare a operatorului sistemului de transport a energiei electrice, precum și pentru excluderea unor practici discriminatorii și/sau existența premiselor favorizării unor participanți la piața energiei electrice și/sau a gazelor naturale.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...