Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova își exprimă public sprijinul și adeziunea la Platforma Reîntregirii Naționale – „entitate civică, pol românesc, continuatoare a Mișcării de Renaștere Românească de la sfârșitul anilor 80. Unitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului este un obiectiv legitim, întemeiat pe adevărul istoric și voința comună a cetățenilor”, informează TRIBUNA.
Vladimir Lupașcu, președinte al Consiliului Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, a spus că „pensionarii din Republica Moldova, în număr de 680 000, nu doar că sunt responsabili de revenirea ACASĂ, dar nici nu mai au timp să aștepte o viață mai bună. Frații noștri de peste Prut, fiind în UE, beneficiază de o bătrânețe asigurată, iar noi abia de rezistăm”.
Ne angajăm să susținem idealul REÎNTREGIRII prin implicare civică, informare corectă și acțiuni concrete. Facem apel către toți românii de la Est de Prut să pună umărul pentru un viitor comun, unit și prosper. Trăiască Reîntregirea Națională!”, a mai spus el.







