Dinu Plîngău, președintele Platformei Demnitate și Adevăr, spune că „Ion Guzun este obligat să-și depună demisia din funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, cât și anchetat de organele de drept pentru o posibilă tentativă de imixtiune în justiție”, informează TRIBUNA.
„Indiferent de atitudinea pe care o au unii sau alții față de Veronica Dragalin, de faptul că această informație a fost scursă tardiv sau de posibilele mizerii care au fost comise de unii judecători, este inacceptabil ca o mizerie/crimă să fie justificată cu alta. Dacă dorim stat de drept și o justiție normală, noi nu trebuie să admitem prostiile politicienilor comise în domeniul justiției, iar Ion Guzun este mai mult politician decât membru al CSM.
Oameni buni, dacă nu reacționăm la mizeriile și prostiile care se întâmplă acum, ne vom trezi ca și în cazul deținuților periculoși care iese din pușcării pe bandă rulantă”, a menționat politicianul.
Dinu Plîngău s-a adresat și jurnaliștilor: „Stimați jurnaliști, dar oare nu voi ați făcut din Olesea Stamate, Veronica Dragalin vedete imaculate care luptă cu sistemul corupt?”.
„Vă rog să nu uitați că niciun politician nu merită impunitate mediatică, altfel, voi participați nu la democratizarea statului, ci la acoperirea sau justificarea oricărei mizerii comise de unii care la anumite etape se consideră boieri cu impunitate și consideră că toți oamenii sunt robi, banul public este ban personal, iar unii jurnaliștii sunt doar niște unelte care pot scrie la comandă.
Sper mult în înțelepciunea fiecărui cetățean, jurnalist, expert, politician care trebuie să vorbească despre gravitatea lucrurilor care se întâmplă în justiție și mizeriile comise de unii politicieni care până mai ieri erau ridicați în slăvi.
Aceste lucruri extrem de grave se întâmplă nu doar din cauza corupției, incompetenței, dar și în mare parte din cauză că societatea și presa au răsfățat politicienii și le-au permis prea multe în tăcere”, a mai spus politicianul.







