[ X ]
Important4 Aprilie 2025 16:00

Renato Usatîi: Dragostea guvernării față de nevoile oamenilor se manifestă doar în an electoral

Proiectul Guvernului „Buget +PLUS”, care prevede suplimentarea bugetului public cu 8 miliarde de lei, bani oferiți de Uniunea Europeană, nu e nimic altceva decât un proiect electoral susținut din bani europeni pentru a ajuta PAS să rămână la guvernare. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, informează TRIBUNA. 

Într-o postare pe canalul său de Telegram, Renato Usatîi a subliniat o „coincidență stranie”: „dragostea guvernării față de nevoile oamenilor se manifestă doar în an electoral”.

„După ce a pus pe brânci economia și a băgat R. Moldova în recesiune, a crescut tarifele, a îngropat agricultura, guvernarea PAS anunță triumfător că se gândește la oameni. Adică vor să se transforme peste noapte în salvatori ai națiunii, după ce au distrus tot de ce s-au apucat. Culmea, suportul nu vine din creștere economică, ci din împrumuturi de la Uniunea Europeană. Pentru că, de dragul adevărului, trebuie să spunem că recent, UE a aprobat acordarea pentru R. Moldova a unei sume de 1,9 miliarde de euro, dintre care 1,4 miliarde sunt împrumuturi. Adică bani pe datorie. Să te lauzi că ajuți după ce împrumuți este o atitudine cinică și batjocoritoare. Dacă ar fi pus achitarea acestui împrumut doar pe umerii miniștrilor și deputaților PAS, era o chestie, dar așa tot oamenii vor întoarce această datorie imensă, din taxele și impozitele pe care le achită”, a subliniat Renato Usatîi.

El a caracterizat alocarea celor 8 miliarde de lei pentru compensări drept corupție electorală: „Așadar, aceste 8 miliarde de lei se vor duce la compensații la lumină și căldură, ajutoare de Paște, reparația drumurilor și bani pentru tinerii care se angajează pentru prima dată. Ce este asta dacă nu corupție electorală?!  PAS, care este în cădere în sondaje, speră că va mai aduna niște dividende electorale cu această inițiativă. Doar că oamenii nu-s nici proști și nici tâmpiți și simt de la depărtare care este scopul adevărat al acestui proiect”, a concluzionat liderul Partidului Nostru.

Precizăm că, ieri, Guvernul a aprobat modificări la bugetul de stat pentru anul 2025 prin includerea sumei de circa 8 miliarde de lei, bani ce vin din partea Uniunii Europene.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...