În perioada 31 martie – 1 aprilie, echipa Serviciului Vamal, condusă de directorul Alexandru Iacub, alături de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Culturii și Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a desfășurat exercițiul final de pregătire pentru screening-ul bilateral pe Capitolul 29 – Customs Union, care va avea loc în zilele de 7 și 8 aprilie, la Bruxelles, informează TRIBUNA.
Activitatea s-a desfășurat la Ministerul Finanțelor, cu participarea Viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a șefului Biroului pentru Integrare Europeană, Ghenadie Marian, și a Valeriei Lungu, referentă pentru Capitolul 29. Exercițiul a avut drept scop definitivarea elementelor tehnice ale prezentărilor oficiale ce vor fi susținute în cadrul reuniunilor cu reprezentanții Comisiei Europene, evidențiind progresele înregistrate în armonizarea legislației vamale naționale cu acquis-ul comunitar și în implementarea angajamentelor asumate în cadrul procesului de aderare.
Pe parcursul celor două zile au fost analizate etapele parcurse în racordarea cadrului normativ și instituțional, ajustarea procedurilor vamale la standardele europene, facilitarea comerțului internațional, consolidarea mecanismelor de control, precum și digitalizarea sistemelor vamale. De asemenea, discuțiile au vizat gestionarea datoriei vamale, regimurile speciale, aplicarea legislației non-vamale la frontieră, rolul autorității vamale în domenii conexe precum protecția mediului, sănătatea publică sau siguranța produselor, precum și intensificarea cooperării internaționale pentru combaterea fraudelor.
În contextul exercițiului, directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a declarat: „Pregătirea pentru screening-ul bilateral este un exercițiu de responsabilitate instituțională și de maturitate europeană. Ne aflăm într-o etapă în care fiecare detaliu contează, iar coerența mesajului nostru trebuie să reflecte atât reformele implementate, cât și viziunea pentru un sistem vamal modern. Acest efort comun demonstrează că Republica Moldova are capacitatea și determinarea de a face parte din spațiul vamal european, nu doar în termeni tehnici, ci și prin asumare reală și durabilă a valorilor europene.”
Pregătirea pentru screening-ul bilateral pe Capitolul 29 reconfirmă angajamentul Republicii Moldova de a avansa în procesul de aderare la Uniunea Europeană, demonstrând o voință politică și instituțională fermă, precum și capacitatea tehnică de a transpune și implementa legislația comunitară. Pentru Serviciul Vamal, acest demers este parte integrantă a eforturilor de modernizare și eficientizare, cu obiectivul de a construi un sistem vamal european în spirit și în practică – unul predictibil, sigur și orientat spre facilitarea comerțului.







